Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După zece ani de război în Afganistan, producţia de opiu a crescut de 30 de ori!

Publicat in Adevarul, vineri 17 februarie 2012 ·

Deşi distrugerea culturilor de opiu a fost unul dintre motivele declanşării conflictului din Afganistan, după zece ani de lupte producţia de droguri e mai înfloritoare ca niciodată

Occidentul pierde în Afganistan nu numai războiul contra talibanilor, dar şi pe cel contra drogurilor, relatează presa britanică. În urmă cu zece ani, premierul britanic de atunci, Tony Blair, spunea că un motiv pentru declanşarea operaţiunilor este distrugerea culturilor de mac (folosit pentru producţia de opiu şi heroină). Însă, dacă în urmă cu zece ani afganii produceau 185 de tone de heroină pe an, în prezent, producţia a ajuns la 5.800 de tone. Doar anul trecut, creşterea a fost de 61% în raport cu anul precedent. Şi asta în ciuda celor 18 miliarde de lire cheltuite şi a celor 400 de soldaţi britanici morţi în acest război.

Organizaţia Naţiunilor Unite a avertizat joi că situaţia a scăpat de sub control. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon a avertizat că Occidentul pierde lupta cu drogurile în Afganistan şi a adăugat că "timpul nu e de partea noastră".

"Armele pe care talibanii le cumpără azi sunt plătite cu vieţile tinerilor britanici care cumpără drogurile lor (n.r. - ale talibanilor) pe străzile din Regatul Unit. Asta e o altă parte a regimului pe care vom încerca să îl distrugem", declara Tony Blair, imediat după debutul conflictului. Culmea,în prezent, 90% din heroina vândută pe străzile din Marea Britanie este fabricată din opiu provenit din Afganistan.

Circa 15% din PIB-ul Afganistanului provine din exportul de droguri - p afacere de 1,6 miliarde de lire sterline anual. "Inima" industriei de drogurei este provincia Helmand.

Înainte de război, producţia ajunsese la un minim istoric

Ironia cea mai mare este că, înainte de invazie, producţia de droguri scăzuse dramatic - liderul talibanilor, mollahul Omar, care colabora cu ONU, decretase că ac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 6 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 5 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 6 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 6 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 5 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 7 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 4 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 9 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 10 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

13°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°