Edilul Ploieştiului îl aşteaptă pe fostul finanţator al Universităţii Cluj la discuţii, după ce acesta ar fi dezvăluit, în anumite cercuri, că intenţionează să se retragă din acţionariatul "lupilor galbeni". Florian Walter nu ar fi la prima mutare de acest gen, după ce în vară a renunţat la "U" Cluj, aducând clubul în pragul insolvenţei.
Primarul oraşului Ploieşti, Iulian Bădescu, s-a arătat "îngrijorat" faţă de informaţiile vehiculate în presa locală legate de o posibilă retragere a lui Florian Walter de la Petrolul Ploieşti şi l-a invitat la o discuţie lămuritoare, împreună cu cel de-al doilea acţionar, Daniel Capră.
"Primarul municipiului Ploieşti, domnul Iulian Bădescu, îngrijorat de ultimele informaţii vehiculate în presă cu privire la situaţia de la clubul FC Petrolul, i-a invitat la o discutie lămuritoare pe reprezentanţii clubului, Daniel Capră şi Florian Walter, miercuri, 30 ianuarie 2013, la ora 11.00 la sediul primăriei. Reamintim ploieştenilor că meciurile de pe teren propriu ale clubului FC Petrolul se desfăşoara pe stadionul Ilie Oană, stadion aflat în patrimoniul municipiului Ploieşti. Numele echipei şi palmaresul acesteia sunt deţinute tot de municipiul Ploieşti. De asemenea, Consiliul Local a decis premierea echipei de fotbal la finalul campionatului în funcţie de rezultatele obţinute. Astfel FC Petrolul poate obţine până la 3 milioane de euro dacă va câştiga Cupa României şi se va clasa în primele 5 echipe din Liga I de fotbal", se arată într-un comunicat remisde clubul din Ploieşti.
Edilul a declarat că nu îşi poate permite să pericliteze imaginea clubului ploieştean. "Nu ne putem permite, în condiţiile în care ploieştenii au făcut atât de multe sacrificii pentru acest club în ultimii ani, să periclităm imaginea unui adevarat simbol al Ploieştiului. E datoria noastră faţă de generaţia lui Mircea Dridea, faţă de suporterii minunaţi