Dacă scoţienii vor vota în favoarea obţinerii independenţei în cadrul referendumului de anul viitor, ar trebui să renegocieze 14.000 de tratate internaţionale, potrivit unui raport întocmit de avocaţi, în care se arată că Scoţia va deveni un „nou stat“, în timp ce restul Marii Britanii va continua să aibă aceleaşi drepturi, obligaţii şi puteri.
Marea Britanie a luat parte la semnarea a 14.000 de tratate şi este membru al uno grupuri precum ONU, UE, NATO, Interpol şi Fondul Monetar Internaţional. În raportul de 57 pagini se arată că Scoţia va trebui să aplice pentru a se alătura acestor organizaţii, în cazul în care votează pentru independenţă, ceea ce reprezintă o lovitură uriaşă pentru Alex Salmond, liderul Partidului Naţional Scoţian, care susţine că Scoţia nu ar trebui să aplice din nou pentru a se alătura acestor grupuri, scrie „Daily Mail“.
„Jocurile Olimpice de vara trecută ne-au amintit de ceea ce suntem capabili atunci când lucrăm împreună: scoţieni, englezi, galezi, irlandezi, toţi în aceeaşi barcă, uneori la propriu. Pentru a spune lucrurile simplu, Marea Britanie funcţionează. Marea Britanie funcţionează foarte bine. De ce am destrăma-o?“, s-a întrebat David Cameron, premierul Marii Britanii.
El spune că Scoţia şi contribuţia scoţienilor la succesul Marii Britanii sunt evidente, astfel că pentru el nu există întrebarea dacă Scoţia ar putea fi o naţiune independentă. „Adevărata întrebare este dacă ar trebui. Dacă Scoţia este mai puternică, mai sigură, mai bogată şi mai echilibrată în interiorul Marii Britanii sau în afara ei“.
Vicepremierul scoţian Nicola Sturgeon a atras atenţia că David Cameron a reamintit oamenilor că el „conduce un guvern pe care scoţienii nu l-au votat şi că independenţa este singura modalitate de a se asigura că Scoţia va avea guvernul pe care vrea să îl voteze“.
Un raport venit de la