Ultimul barometru de opinie publică, comandat de Adevărul, confirmă trendul de scădere a încrederii românilor în Biserică. Numai că, dincolo de claritatea cifrelor, avem o zonă cam ceţoasă: nu prea ştim ce se măsoară exact şi nici ce motive clare duc la scăderea cifrei. După mine, avem o scădere a ceva, numit generic „încredere”, în altceva, numit tot generic, „Biserică”. Ceea ce nu diminuează, însă, importanţa fenomenului.
Aceste dificultăţi sunt remarcate, parţial, încă din concluziile studiului din martie (comandat tot de Adevărul), care spune că Biserica şi Armata nu sunt instituţii în sensul în care sunt celelalte în privinţa cărora am cerut subiecţilor să îşi exprime gradul de încredere. Biserica şi Armata, ca denumiri, trimit mai degrabă la instituţii sociale generale decât la organizaţiile corespondente […] În cazul Bisericii, situaţia este şi mai complicată. Unii respondenţi nu fac probabil diferenţa între Biserică şi Dumnezeu, deci nici diferenţa necesară dintre exprimarea încrederii în Biserică, respectiv a credinţei în Dumnezeu. În plus, deşi marea majoritate a subiecţilor sunt creştin-ortodocşi, este de discutat în ce Biserică (ce organizaţie) îşi exprimă încrederea persoanele de alte confesiuni: în cultul de care aparţin, în Biserica naţională (ortodoxă), aceasta fiind şi cea mai vizibilă, inclusiv în media sau în ideea generală a bisericii creştine?
Aşadar, constat că, din start, specialiştii au de-a face cu o situaţie destul de complicată, anume definirea foarte clară a termenului de „Biserică”, iar pe cale de consecinţă şi a mărimii măsurate de sondaj, adică termenul de „încredere”. Practic, fiecare persoană chestionată a răspuns la ce a considerat el că semnifică încrederea în Biserică. Aceasta poate îmbrăca diverse aspecte: imaginea publică a Bisericii (BOR sau altele), relaţia cu personalul reprezentant al Bisericii, raportul dintre ad