Numeroşi cititori ai publicaţiilor online sunt de părere că Anders Behring Breivik a fost mai degrabă un executant, şi nu creierul masacrului de la Oslo.

Potrivit revistei americane Time, Anders a avut o copilărie dificilă, părinţii săi divorţând când micuţul avea vârsta de un an. Tatăl său, Jens, diplomat de profesie, şi-a dorit să-şi crească băiatul în Franţa, dar a pierdut custodia în favoarea mamei, Wenche Behring, de profesie asistentă.

Într-un interviu acordat unui ziar norvegian, Jens spune despre fiul său că "era un băiat obişnuit”, care nu şi-a exprimat niciodată interesul sau înclinaţia pentru politică. Până în jurul vârstei de 13 ani, Anders a fost un rebel ca toţi copiii de vârsta lui, preferând să cutreiere străzile şi să facă graffiti pe pereţii clădirilor din Oslo. În 1995, când a împlinit 16 ani, adolescentul a rupt orice legătură cu tatăl său, iar mai târziu avea să-l blameze pentru lipsa de interes faţă de propriul copil, scriind, în manifestul postat recent pe internet: "Am încercat să-l contactez acum cinci ani, dar (tatăl) mi-a spus că nu este pregătit mental să mă revadă”.

În liceu, Anders nu s-a remarcat. A fost un elev ca oricare altul pentru proprii săi colegi. Avea chiar un prieten foarte bun, originar din Orientul Mijlociu, îşi aminteşte Michael Tomala, fost coleg de liceu, citat de televiziunea publică norvegiană şi revista Time. "Se pare că a luat-o pe alte drumuri de vreme ce noi, în liceu, îl ştiam ca fiind cu totul altfel”, mărturiseşte Michael.

La vârsta de 16 ani, Anders s-a alăturat Partidului Progresului, a cărui platformă pune accentul pe o ideologie antiimigrantă. După câţiva ani, adolescentul şi-a dat seama că privirile prea extremiste ale acestui partid nu se potrivesc cu ideile sale, aşa că a renunţat la a mai frecventa şedinţele "progresiştilor”. Până la vârsta de 20-21 de ani,