După mii de ani, Abel este iarăşi ucis. Şi tot pe câmp, dar, de data aceasta, pe tărâm românesc, nu pe cel sfânt. Un alt cain plin de mânie şi cu faţa posomorâtă s-a aruncat asupra lui şi l-a omorât. Din ceruri nu a mai tunat însă vocea Domnului care să-i poruncească criminalului : “rătăcitor vei fi şi fugar pe pământ”. Pedeapsa omului e mai aspră, fiindcă înseamnă carceră, este exclusiv punitivă. Trebuie să fie exemplară, astfel încât ceilalţi să ia aminte şi să se înfricoşeze. Pedeapsa divină are în ea generoasa iertăciune, presupune îndreptarea păcătosului prin recuperarea de sine. Exilul perpetuu la care Judecătorul Suprem îl sileşte pe fiul lui Adam este tocmai calea spre căinţă. Rătăcirea, nicidecum recluziunea, îi aduce regăsirea celui care a păcătuit.
Întâmplarea din Banatul nostru e pilduitoare şi din altă perspectivă. Predestinarea numelui, căci, de-a pururi, Abel va rămâne simbolul victimei. Niciodată el nu se va năpusti să-şi răpună fratele. Biblia ne învaţă şi asta, dar cine o mai ia în seamă ? Acolo, în filele acelea îngălbenite şi ticluite cu scop anume de poporul israelit, stă înfipt adevărul. De aceea, la botez, alegeţi pentru copiii voştri doar numele făgăduitoare de soartă bună ! Onomastica ucide adesea, întrebaţi-i pe sărmanii abel de nu mă credeţi !
Ultimele statistici sunt îngrijorătoare. Românii beau de sting şi devin agresivi. La urma urmei, nici nu era nevoie de studii sofisticate ca să-ţi dai seama de cruda realitate. E suficient să prinzi o porţie de ştiri televizate, nu mai mult. Vei cunoaşte turmentaţi cu ghiotura, cohorte de “ambetaţi”, unii de-un haz nebun. Bunăoară, un tânăr cherchelit vai şi-amar se răsteşte la reporter: “Lasă-mă, bă, în pace, că la beţie sunt polemic la vorbe ! “ O femeie uşor ameţită e bumbăcită de soţul mahmur. “Mă bate mereu, nenorocitul ! El e cu abuzul de băutură”, îşi mărturiseşte am