RETETA DE VEDETA / Andrei Firica Nu pentru ca zvonurile rautacioase spun c-as fi gras si de-aia ma dor genunchii sau pentru ca - pe principiul "fa ce zice popa, nu ce face el" - ma duc sa vad daca doctorul imi spune sa ma las de fumat, in timp ce-si aprinde o tigara, am plecat in faptul serii spre profesorul Andrei Firica.
Pentru ca nu-i nici fumator si nici popa (chiar daca popular se spune ca-s lucruri pe care numai popa le mai poate vindeca!). Cu genunchii, e drept, am nimerit-o. Ortopedic vorbind. Dar cum nici maseaua nu te mai doare o data ce te-ai asezat pe scaunul dentistului, la vremea la care ajung sa-i sun la usa ma simt usor ca un fulg si capabil sa-nfrunt cel mai aprig atlet.
De dragul artelor Am spus ca m-as lua la tranta pana si cu Hercule? Da, dar nu pe stomacul gol...
"Eu nu sunt «un gourmand»", imi intoarce vorba domnul profesor de cum indraznesc sa deschid gura. "Mai degraba «un gourmet»", adauga si stabileste cartierul general al conversatiei noastre invitandu-ma sa-i stau alaturi pe-un fotoliu in fata masutei joase din sufragerie. "Exista deci, dupa parerea mea, o ratiune solida in spatele expresiei «arta culinara»", continua. "Am o stima deosebita pentru marii bucatari si consider ca nu se deosebesc cu nimic de marii artisti. Din pacate, singura tara care realmente ii apreciaza, prin traditie, pentru ceea ce sunt este Franta. Exista si acolo, fara indoiala, bucatarie proasta, dar «la haute cuisine» tot acolo s-a nascut! Asa ca... Am avut ocazia sa traiesc pe pielea mea aceasta realitate cu ocazia unui premiu care mi-a fost acordat acolo. Dupa ceremonie, am fost invitat la o masa absolut deosebita, intr-un restaurant de mare lux. Patronul, care era bineinteles si bucatar, a aparut in mijlocul nostru, stralucitor in uniforma lui alba, cu boneta inalta perfect scrobita. Nimic deosebit pana aici, asta daca nu consideram simp
