Orice fetiţă care se respectă trebuie să înveţe să danseze încă de mică. Chiar dacă ne îndreptăm în goană către un viitor intoxicat de tehnologie şi muzica viitorului va fi electronică, chiar dacă mai tîrziu, prin cluburi şi discoteci, dansatorii se vor undui cu mişcări sacadate, în ritmuri asurzitoare, totuşi fetiţele încă mai învaţă să fie graţioase şi să se bucure de plăcerea "sunetului muzicii". Sîmbăta dimineaţa, la Palatul Copiilor (care nu prea seamănă a palat, ci mai mult aduce a fostă instituţie pionierească, unde te aştepţi la orice pas să dai peste vreun tablou cu chipul dulce al "tovarăşei"), le aşteaptă sălile de dans. Dansuri latino sau moderne, balet clasic sau arăbesc, gimnastică ritmică sau dansuri folclorice româneşti, totul depinde de dispoziţia părinţilor şi de preţul abonamentului. Fetiţele se arată foarte încîntate de cursurile de dans, consecvente cu o tradiţie înduioşătoare, dar oarecum inutilă, dacă ne gîndim că vremurile strălucitoare ale balurilor şi ale carneţelelor de vals sînt de mult apuse (din păcate - nu mă pot abţine să oftez cu regret). În aşteptarea micilor dansatoare, mamele aşteaptă cuminţi pe coridoare, uneori cu un zîmbet uşor obosit în colţul buzelor, iar bunicile dezleagă netulburate integrame, mai schimbînd din cînd în cînd cîte o reţetă de cozonaci între ele. Cîteodată vin şi cîţiva taţi binevoitori, care se distrează comentînd ultimele meciuri de fotbal, precum şi cariera amoroasă a lui Mutu. La ora 12, uşile sălilor se deschid şi fetiţele, în colanţi coloraţi şi cu părul strîns în codiţe, ies înfierbîntate. Băieţii, proaspăt ieşiţi de la cercurile de navo-auto-aero-modelism (viitori creatori şi specialişti în maşinuţe, trenuleţe şi avionaşe pentru oameni mari), le privesc cu interes nedisimulat, necăpătînd în schimb decît priviri fugare şi indiferente. Mamele se înviorează brusc, bunicile lasă baltă revistele cu in