Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: Încep lucrările de amenajare a parcului de lângă lacul din Gheorgheni

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 11 iunie 2013 ·

Compania Iulius Group a anunţat, marţi, că demarează lucrările de reamenajare a spaţiului verde din vecinătatea Lacului de Vest, o investiţie de peste 500.000 de euro. Începând cu această săptămână, parcul din proximitatea Iulius Mall va intra într-un amplu proces de modernizare.

“Astfel, clujenii şi nu numai vor beneficia de un spaţiu de relaxare proiectat după cele mai înalte standarde, în suprafaţă de peste 30.000 mp – Iulius Parc Gheorgheni. Regenerarea peisagistică a arealului va fi realizată de firma italiană Lemscape, aceeaşi companie care a conceput şi parcul de peste 50.000 mp al ansamblului urbanistic Palas Iaşi, investiţie a Iulius Group inaugurată în mai 2012”, se arată într-un comunicat de presă al Iulius Group.

Iulius Parc Gheorgheni va cuprinde peste 50 de specii de plante aduse din Italia, care vor înfrumuseţa şi transforma arealul. Peste 18.000 de copaci, arbuşti de diferite dimensiuni şi flori vor fi plantaţi pentru a îmbogăţi vegetaţia din proximitatea Lacului de Vest.

Selecţia plantelor s-a realizat ţinând cont de condiţiile climatice din zonă, printre acestea numărându-se arţarul japonez, liliacul de vară, forsithia, mahonia, mărul decorativ, călinul, cornul, cotoneasterul şi hortensia. Jocul cromatic va fi completat cu flori, printre acestea numărându-se crizantemele, irişii, trandafirii, crinii, calluna, berberis şi euonymus.

Proiectul cuprinde amenajarea a peste 10.000 mp de gazon special, care oferă clujenilor posibilitatea de a se aşeza şi relaxa pe iarbă precum în parcurile din marile oraşe europene.

“Suprafeţele verzi vor impresiona prin aranjamentul peisagistic şi vor fi completate cu numeroase posibilităţi de petrecere a timpului liber. Un loc de joacă dotat cu tobogane, leagăne şi alte facilităţi va fi spaţiul ideal pentru buna dispoziţie a copiilor. Iulius Group va amenaja zona verde astfel încât să consti

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

MAE a început distribuirea materialelor pentru secţiile de votare din străinătate

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al MAE, distribuirea materialelor către secţiile de votare care vor fi organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024 a început joi. De asemenea, MAE anunţă că a finalizat miercuri distrib

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Mediafax acum o ora
Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de armă, a anunţat vineri poliţia suedeză. Ambasada israeliană se află în perimetrul izolat.

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 36 minute
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în abdomenul unei femei. Pacienta a făcut septicemie și a murit

Ziare.com acum 27 minute
Autoritățile din Dâmbovița pun în aplicare decizia de arest la domiciliu pentru chirurgul acuzat de neglijență în timpul unei operații. Acesta ar fi uitat o compresă la finalul unei operații în abdomenul unei femei, lucru care a dus la decesul ei du

Marcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm REFUGIAȚILOR ucraineni

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va menţine ajutoarele pe care le acordă refugiaţilor ucraineni. Potrivit premierului, în momentul de faţă sunt 84.000 de cetăţeni ucraineni stabiliţi în România, după declanşarea războiului, pe 2

Temperaturi apropiate de cele normale la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
< p> Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii iunie, apoi se vor situa la valori ușor mai mari decât cele specifice, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de A

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum 2 ore
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum 39 minute
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

Vremea

București
acum

14°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°