Pentru al cincilea an consecutiv, Institutul J.D. Power and Associates, în parteneriat cu revista „l’Automobile Magazine”, a publicat un top al satisfacţiei clienţilor francezi în raport cu automobilul lor. Surclasând mărci celebre ca Volkswagen, Alfa Romeo, Ford, Opel sau Fiat, Dacia s-a clasat pe un onorant loc 10. Mai citeşte şi:
Dacia vrea să-și mărească gama de mașini de la cinci la opt modele
Dacia, cea mai vândută mașină din Spania
Aproape 16.000 (mai exact 15.900) de proprietari, de cel puţin doi ani, ai unui automobil au fost chestionaţi de institut. 94 de modele produse de 25 de mărci au fost analizate pe baza unui număr de 67 de criterii repartizate în patru mari domenii: calitatea şi fiabilitatea (care a contribuit cu 22% din punctajul final), atracţia faţă de automobil (32% din punctaj), cheltuielile de întreţinere (26%) şi satisfacţia dată de serviciile de întreţinere (20%).
Anul acesta, Honda s-a clasat pe primul loc - în urcare cu două locuri şi detronând BMW, liderul de anul trecut - cu un grad de satisfacţie a clienţilor acestei mărci de 82,2% (828 de puncte din 1.000). Pe locul secund s-a clasat Skoda (în urcare trei locuri faţă de anul trecut), cu un procent de 80,2%, acelaşi cu cel al suedezilor de la Volvo, care s-au clasat pe locul trei.
BMW a pierdut în acest an trei locuri, coborând pe locul patru, cu un grad de satisfacţie de 79,8% în rândul clientelei franceze. Media generală de satisfacţie pentru toate mărcile a fost de 76,5%, cu 2,6% mai mică faţă de anul precedent.
Volvo s-a clasat pe locul trei în topul încrederii posesorilor francezi de automobile
De remarcat faptul că majoritatea mărcilor franceze au scăzut, în special Renault, care a pierdut nouă locuri faţă de anul 2008, în ciuda eforturilor acestei mărci de a ameliora calitatea maşinilor şi a servi