Bazele succesului repurtat mai târziu de Nicolae Ceauşescu în cursa pentru şefia partidului au fost puse în a doua jumătate a anilor ’50.

În octombrie 1958, toate structurile coordonate de Nicolae Ceauşescu - mai puţin agricultura - s-au unit într-una singură, care a primit numele de Direcţia Organizatorică. Problema a fost discutată şi aprobată în cadru restrâns, într-o şedinţă a Secretariatului la care au participat Gheorghiu-Dej, Ceauşescu, Vladimir Gheorghiu şi Leonte Răutu. Motivul oficial al contopirii - apăruseră unele paralelisme între atribuţiile diferitelor „comitete şi comisii" ale stufosului aparat de partid.

Tot în actul oficial care consemna comasarea se spunea că nou-createi Direcţii îi revine „controlul muncii politice cu militarii din unităţile Ministerului Forţelor Armate şi unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), inclusiv controlul activităţii Direcţiei Superioare Politice a Armatei şi Direcţiei Politice a MAI, precum şi controlul aplicării hotărârilor PMR şi Consiliului de Miniştri în domeniile de activitate ale Ministerului Justiţiei, Procuraturii şi Tribunalului Suprem". În plus, Ceauşescu mai coordona Sănătatea, Crucea Roşie şi Cultele. Funcţionarii Direcţiei aveau să ţină şi pe mai departe evidenţa tuturor cadrelor din nomenclatura CC al PMR.

Cea mai mare felie din tortul puterii

În felul acesta, tânărul demnitar pe care ceilalţi nu-l vedeau bun de nimic a ajuns să ţină în mână frâiele unei puteri considerabile. Cam tot ce ţinea de politica internă a regimului a stat, după 1958, pe biroul lui Ceauşescu.

„Nenorocirea este că Dej, fiind preocupat în acea vreme de dobândirea independenţei în raporturile cu sovieticii, în relaţiile cu China, de linia ce voiam să o impunem în CAER, a lăsat problemele interne ale partidului în seama lui Nicu Ceauşescu. Acesta şi-a impus oamenii lui