Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragoste, alianţe, comploturi. Trandafirii: ce nu ştiaţi despre ei | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 12 septembrie 2012 ·

Sunt menţionaţi pentru prima oară într-o însemnare sumeriană străveche. Sursa: Arhiva EVZ

Responsabil cu aducerea trandafirilor în Europa se pare că este Alexandru cel Mare, care, după un război în Persia, a adus cu el nenumărate comori, printre care şi aceste minunate plante. Herodot este însa de părere că nu Alexandru cel Mare, ci Midas, regele mitic, a adus floarea pe pământ grecesc. Oricum, asiaticii au realizat primele încrucişări. Confucius scrie că împăratul Chinei avea peste 600 de cărţi despre trandafiri, pentru a şti cum să îşi îngrijească florile preferate. În Evul Mediu creştin, cea mai cunoscută utilizare a trandafirului a fost aceea creată de Papa Leon al IX-lea, în secolul al XI-lea: el a iniţiat ceremonia trandafirului auriu, trimis anual unui monarh european ca semn al stimei şi răsplată a faptelor apreciate de Sfânta biserică.

Secret şi tăcere

În Italia, pe vremuri, trandafirul era floarea cererilor în căsătorie- iubitul presăra în faţa casei iubitei petale de trandafiri. Dacă această declaraţie era respinsă, atunci petalele erau măturate în zorii zilei şi nu mai exista nici o speranţă pentru pretendent. Dacă petalele rămâneau şi fata avea grijă să nu le ia vântul, atunci nu mai rămânea decât să se hotărască ziua logodnei.

Printre numeroasele simboluri ale florii, mai există o semnificaţie care datează din epoca romană, trandafirul însemnând confidenţialitate, secret, tăcere. Banchetele romane erau un bun pretext pentru întruniri poltice cu caracter secret, unde se puneau la cale alianţe şi comploturi. Petalele trandafirilor erau atunci răspândite peste tot. În havuzuri curgea apa de roze, iar invitaţii se împodobeau cu trandafiri. Camerele secrete pentru întrunirile la fel de secrete erau şi ele pline cu trandafiri. Tot ce se discuta avea un caracter confidenţial, iar trandafirul avea clar înţelesul de taină.

O poveste pers

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, la Judecătoria Mangalia. Mai multe persoane vor fi audiate

Ziare.com acum o ora
Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat, joi, 9 mai, la Judecătoria Mangalia, urmând să fie audiate mai multe persoane, printre care şi părinţii victime

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum o ora
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Lingourile de aur se vând ca pâinea caldă în magazinele şi automatele din Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Pe lângă ramen şi cârnaţi, magazinele din Coreea de Sud au un nou articol popular în stoc – lingourile de aur, relatează CNBC. Cel mai mare lanţ de magazine de proximitate din ţară, CU, a colaborat cu Korea Minting and Security Printing Corporation

Un atac aerian ucrainean asupra Belgorodului a provocat rănirea a 8 persoane, potrivit guvernatorului

News.ro acum 2 ore
Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane şi a avariat zeci de clădiri rezidenţiale şi maşini, a declarat joi guvernatorul regiunii de la graniţa cu Ucraina, scrie Reuters. Printre răniţi se numără o fetiţă de 11 an

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 9 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 56 minute
Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant,

Universitatea Transilvania se menţine în top 10 cele mai bune instituţii de învăţământ superior din ţară

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Universitatea Transilvania din Braşov îşi menţine poziţia, respectiv locul 6, în clasamentul universităţilor din România în cel mai recent metaranking pentru anul 2023, publicat, ieri, de Ministerul Educaţiei. Cele mai bune universităţi din România

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 10 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificate de naștere și de deces în format digital în mai multe orașe din țară

Press Alert acum 12 ore
Cetățenii din Cluj-Napoca, Constanța, Slobozia, Iași, Deva, Sibiu, Timișoara și din județul Ilfov vor putea obține în format digital, dar și fizic, la cerere, certificate de naștere și deces. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, începând de mie

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°