Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitorul Volvo XC90 soseşte în 2015

Publicat in CityNews Alba, luni 11 noiembrie 2013 ·

A doua generaţie a marelui tot-teren XC90 va vedea lumina zilei din 2015 şi va beneficia de un stil tratat într-o cheie originală şi mult mai rafinată ca precedentul model. Acesta urmează a primi sub capotă, ca versiuni de top, noile unităţi performante cu supraalimentare duală constând în compresor şi turbo, care în cazul T5 va oferi 245 CP, respectiv 306 CP pentru versiunea T6.

Noul SUV premium de clasă superioară ce va releva potenţialul de design al SPA (Scalable Product Architecture) va fi înzestrat cu sisteme de asistenţă revoluţionare menite a-i recâştiga postura de etalon în materie de securitate rutieră.

Arhitectura SPA va fi de asemenea pregătită cu sisteme de conducere autonomă, printre avansatele gadgeturi regăsindu-se virarea independentă prin intervenţia electronicii asupra direcţiei cu scopul de a evita accidentele şi posibilele victime pedestre. Volvo va avea până în 2020 tehnologii complete de conducere autonomă pe aproape toate modelele sale de serie. Printre măsurile de siguranţă activă ce ar urma a se regăsi la bordul viitorului XC90 se vor afla sistemele Adaptive Cruise Control cu Steer Assist, Animal Detection, Pedestrian Detection, Road Edge şi Barrier Detection.

Asemenea Volvo-ului Concept Coupe, şi noul SUV de clasă mare Volvo XC90, model programat pentru 2015, va fi caracterizat de o nouă topografie a capotei şi o grilă frontală flancată de noile blocuri optice DRL ce au pe interior încastrate baghete LED în formă de “T” răsturnat. Partea frontală va purta cu mândrie moştenirea a 85 de ani de existenţă Volvo.

Gama completă “Drive-E”, adică noile generaţii de motoare “Volvo Engine Architecture”, va cuprinde până în 2015 nu mai puţin de opt unităţi împărţite simetric între benzine şi diesele. Până atunci însă, unităţile în patru pistoane 2.0 Drive-E se vor regăsi ceva mai devreme pe sedanul pe 2014 Volvo S60 Facelift, break

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata rusă va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul. „Răspuns la ameninţările unor oficiali occidentali”

Ziare.com acum 24 minute
Armata rusă a anunţat luni, 6 mai, că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 39 minute
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 50 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum o ora
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

UPDATE - Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. Dacă trupele ruseşti ar ocupa Kievul, acest lucru ar duce "inevitabil la o ciocnire cu alte ţări", avertizează Guido Crosetto

News.ro acum 50 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 4 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum o ora
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°