Pe la redactiile in care am fost implicat in ultimii saptespre-zece ani m-am pomenit, din cand in cand, cu cate un plic plinut ca un caras continand zece-cincisprezece pagini scrise ordonat, cum ii sta bine unui ins constiincios, despre cum au pus mana strainii pe bogatiile noastre din mosi-stramosi cu compli-citatea clicii de politicieni tradatori.
N-am fost in nici o clipa bursier Söros. In consecinta, in toti acesti saptesprezece ani nu m-am numarat printre internationalistii de serviciu, cei care au cultivat, in inconstienta si prostia lor, plecaciunea la noua Inalta Poarta, ca ipostaza indispensabila pentru a primi tichetul de modern, de european. In atacurile indreptate impotriva mea, femeile cu barba si barbatii spani m-au acuzat de nationalism-comunism pentru pledoariile mele in favoarea unei pozitii de demnitate fata de restul lumii, considerand ca umilinta de tip fanariot e la fel de nociva pentru un popor ca si semetia de tip neaosist. Si, cu toate acestea, afacerea declansata in aceste zile sub titlul bombastic de Spionaj-Tradare imi zgarie urechile. Prin exagerarea diversionista a ceea ce Radu Berceanu numea "un caz clasic de hotie", opinia publica e manata treptat-treptat spre convingeri care nu difera prea mult de cele exprimate in scrisorile despre vinderea tarii pe nimic. Pornind de la o ancheta penala, evident directionata politic, bazata pe notele informative ale SRI, jurnalisti si politicieni identifica prezenta investitorilor straini in Romania cu o afacere banditeasca.
Daca ar fi sa credem Rechizitoriului, dar mai ales informatiilor transmise in direct de fatucele devenite culegatoare din surse, toate marile companii straine din domeniul energetic, dar si din alte domenii au venit in Romania pentru a cumpara pe nimic avutia nationala. Sub acest semn, ele au montat, printre altele, o retea de spionaj economic. Si unde e spionaj, e si
