Viţelul, căzut la pământ, îşi varsă conţinutul sto-macului pe gâtul tăiat. În jurul lui, o baltă de sânge, din care ling doi câini. Bărbatul lasă cuţitul din mână, se şterge cu o cârpă de sânge, apucă animalul de un picior şi îl întoarce cu burta spre el. Scoate o pompă de umflat roţile la autovehicule, înfige un ac în pulpa din spate a viţelului, care se zbate scurt, şi o cheamă pe fiica sa, care începe să dea ritmat la pompă. Animalul se umflă ca un balon. E numai bun de jupuit.
Scena de mai sus este obişnuită în târgul de vite din comuna Găleteni, judeţul Teleorman. Oborul funcţionează fără autorizaţie de mai mulţi ani, în fiecare duminică, fapt care nu deranjează nici autorităţile statului, nici miile de clienţi care se aprovizionează de aici. Samsarii de carne vin aici cu animale adunate din sate, le sacrifică în faţa clienţilor, le tranşează tot acolo şi clienţii, mulţi bucureşteni, cumpără convinşi că au făcut o afacere bună: preţul pe kilogram e mai mic decât în magazine şi sunt liniştiţi în privinţa eventualelor boli pentru că, nu-i aşa, „carnea e proaspătă".
Ce preţ are o vacă „umflată"?
Comuna Călugăreni, aflată la doar 50 de kilometri de Bucureşti, e unul dintre cartierele generale ale samsarilor de carne din sudul ţării. Aproape la fiecare casă de pe drumul principal vezi câte un anunţ care spune că proprietarul vinde sau cumpără viţei şi porci. Samsarii adună animalele de la ţărani şi fie le duc la târgurile săptămânale din zonă, fie le dau abatoarelor autorizate, care apoi le introduc în magazine. Foamea de bani şi faptul că nici un inspector al statului nu le deranjează activitatea „la negru" îi face să fie foarte relaxaţi în ceea ce priveşte starea de sănătate a vitelor şi porcilor pe care îi cumpără şi revând. Am stat de vorbă cu unul dintre aceşti comercianţi, pe care l-am găsit în curtea vilei sale. I-am testat cinstea propu
