Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc îl atenţionează pe Antonescu să nu devină Năstase

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 15 februarie 2010 ·

După ce Crin Antonescu propunea desfiinţarea PDL pe cale politică, premierul Emil Boc îl avertizează pe liderul liberal să aibă mai multă grijă cu ambiţiile politice şi să nu devină personajul Adrian Năstase, din 2003. Sursa: Codrin Prisecaru "Aş vrea să îi amintesc domnului Antonescu că a mai fost un lider politic, prin 2003, care şi-a propus să desfiinţeze PDL, este Adrian Năstase şi a ajuns el în istorie, nu PDL. PDL a ajuns la guvernare şi principal partid de guvernământ, care a dat preşedinte şi prim-ministru, iar PSD a ajuns într-o eternă opoziţie. Deci, îl rog pe domnul Antonescu să fie mai atent şi să înveţe din greşelile istoriei atunci când are asemenea ambiţii politice, în ghilimele", a declarat Emil Boc, într-un interviu pentru Mediafax.

Liderul democrat-liberal a precizat însă că nu are nimic împotriva alianţelor cu PNL, la nivel local, după exemplul celei de la Buzău, încheiată de deputat Cezar Preda. "În privinţa politicii organizaţiilor teritoriale, pentru a putea rezolva problemele cu care oamenii se confruntă la nivelul judeţelor, organizaţiile noastre au posibilitatea să analizeze cea mai bună alianţă posibilă, astfel încât ceea ce au votat oamenii de acolo, pe plan local, să se realizeze", a specificat Boc, în acelaşi interviu.

Întrebat dacă astfel de alianţe locale ar funcţiona, în condiţiile în care la nivel de vârf, nu există o punte de comunicare cu liderul liberal, Boc a răspuns: "De ce să nu avem o punte de comunicare ? Am discutat şi vom discuta în continuare".

"Eu cred că puterea şi opoziţia trebuie să se respecte în orice ţară şi cu atât mai mult în România. Avem doi ani şi jumătate fără alegeri şi sunt deschis la orice colaborare instituţională specifică raportului între putere şi opoziţie, pentru a lua decizii în folosul românilor. Iar acolo, la nivel local, nu văd de ce nu am lăsa structu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia susţine că a doboarât şase rachete ATACMS de fabricaţie americană

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat marţi că sistemele sale de apărare aeriană au doborât şase rachete ATACMS (Army Tactical Missile Systems) produse în SUA şi lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore, relatează Reuters. Washingtonul a trimis în secret Kievului rachete

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum o ora
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Klaus Iohannis și-a depus cererea de pensionare din postul de profesor de la Colegiul „Brukenthal”, pe care l-a ţinut blocat 27 de ani

Libertatea acum 22 minute
După o perioadă de aproximativ 27 de ani în care postul de profesor de Fizică a fost rezervat de Klaus Iohannis la Colegiul Național "Samuel von Brukenthal" din Sibiu, acesta s-a eliberat în urma cererii de pensionare depuse de preşedinte, informeaz

Pe surse Klaus Iohannis se pensionează

Ziua Constanta acum o ora
Catedra de profesor de Fizică a președintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” a devenit vacantă și poate fi ocupat de un titular. După o perioadă de aproximativ 27 de ani în care postul a fost rezervat, acesta s-a elib

Echipa de Billie Jean King Cup a României şi-a aflat adversara de la turneul final

Mediafax acum 56 minute
Tragerea la sorţi pentru noul format al turneului final al Billie Jean King Cup a adus echipei României un adversar accesibil. Tricolorele, calificate după victoria împotriva Ucrainei, vor întâlni în primul tur reprezentativa Japoniei. În cazul unui

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord că, în perioada 30 aprilie – 2 mai 2024, sunt anunțate greve ale ofițer

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 2 ore
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum 2 ore
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Dan Petrescu a revenit la CFR Cluj: “Gata cu vorba! Acum la treabă!” - VIDEO

News.ro acum o ora
Clubul CFR Cluj a anunţat, marţi, revenirea antrenorului Dan Petrescu pe banca tehnică a echipei. “Tehnicianul care a contribuit decisiv la câştigarea ultimelor noastre cinci titluri consecutive de campioană, dar şi a numeroaselor rezultate remarcab

Facebook și Instagram, anchetate de Comisia Europeană pentru încălcarea Actului legislativ privind serviciile digitale

Ziare.com acum 53 minute
Comisia Europeană a iniţiat, marţi, 30 aprilie, proceduri oficiale pentru a evalua dacă este posibil ca Meta, furnizorul Facebook şi Instagram, să fi încălcat Actul legislativ privind serviciile digitale (DSA). „Această Comisie a creat mijloace de p

Vremea

București
acum

19°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°