Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: Dar pe noi ne întrebaţi ce ne place, cretinilor?

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 9 octombrie 2010 ·

Am auzit de curând o vorbă perfectă: am avut un trecut de rahat, avem un prezent de rahat. Din fericire, nu avem niciun viitor.

După atâtea revoluţii merităm dreptul de a alege măcar ce bec vrem să folosim. Aş vrea să nu mă oblige o conspiraţie industrială să am lumină chioară şi rece în casă. Şi să nu mă dreseze să mă bucur ca un lovit de tren că economisesc bănuţi în timp ce-mi distrug viaţa, la lumina de rahat a acestor salvatoare becuri economice. Iată un nou studiu de caz de marketing mizerabil. Sanchi, e criză, deci îi convingem pe idioţi să cumpere becuri de 10-30 de ori mai scumpe, cu o lumină de 1.000.000 de ori mai depresivă şi le şi explicăm că au şansa de a economisi 13 euro, plus superoferta de a salva planeta. Iar dacă se întâmplă să nu-i convingem, avem şi varianta să-i forţăm.

În general, specia umană pare predispusă să preia cu bucurie microbii care o îmbolnăvesc la cap. Teoretic, din septembrie 2009, dispar treptat din magazine becurile cu filament, numite cu incandescenţă, deşi în Europa bolnavă de nervi termenullimită al acestei imbecilităţi este 2012. Noi, cultivatorii de gropi, suntem foarte trendy, în schimb. Chiar dacă riscăm să îmbolnăvim de tot moralul populaţiei, şi aşa suficient de scoasă din minţi. Pentru că "becurile economice se pretează foarte bine în clădirile comerciale, magazine, fabrici, clădiri de birouri. Lumina produsă are o intensitate de 3 ori mai mare decât cea a becurilor incandescente. Acestea au avantajul de a produce o lumină mai caldă, mai plăcută, sunt în măsură să creeze atmosferă romantică, intimă, de relaxare.

Becurile fluorescente, aşa cum ne spune chiar şi numele acestora, produc o lumină verde-albastră care este rece şi neplăcută. Designerii de interior evită să foloseasca becurile economice în locuinţe, mai ales în camerele unde avem nevoie de lumină de atmosferă, cum ar fi dormi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 7 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 10 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°