Lipsa unei strategii şi a soluţiilor pentru asigurarea căldurii pe timp de iarnă ar putea deveni brandul oraşului. Până la 1 septembrie, oficialii CET trebuiau să semneze contractul de procesare a cărbunelui, dar achiziţia este blocată.
Cele peste 55.000 de apartamente racordate la centrala termică riscă să rămână neîncălzite în următoarele luni. Până în acest moment, şefii Primăriei nu ştiu cine va furniza cărbunele necesar în această iarnă şi nici de unde vor face rost de aproape 30 de milioane de dolari pentru huila energetică.
Singura soluţie, „închirierea“ CET de către firma bulgărească OET, este în impas. La licitaţia din vară, de procesare a huilei, societatea bulgărească a fost singura care a depus o ofertă, iar până ieri, firma trebuia să parafeze contracul.
Păsuiţi până pe 10 septembrie
„Deocamdată nu au venit să semneze. Am vorbit cu directorul Ivana să blocheze garanţiile bancare de 100.000 de dolari ale firmei. Sper ca până pe 10 septembrie să vină cu contractul semnat. Dacă nu, vom căuta soluţii“, a afirmat primarul Gheorghe Nichita. De cealaltă parte, reprezentanţii OET susţin că nu au primit niciun semnal de la Iaşi. „Am vaga impresie că la Iaşi lucrurile sunt dirijate dintr-o altă lume. Până acum nu ni s-a transmis în scris dacă ne-au acceptat sau nu oferta. Vor să ne forţeze mâna ca să semnăm un contract care nu ne avantajează“, a afirmat directorul executiv OET, George Niţă.
Renunţă la CET ca să poată supravieţui
Ieşenii vor beneficia din nou de apă caldă de joi
Acesta a menţionat că dacă scrisoarea de garanţie va fi blocată ilegal va recurge la justiţie pentru a-şi recupera banii. „Probabil că asta s-a urmărit, să se obţină nişte bani nemunciţi“, a afirmat directorul OET.
Costuri mai mari la CET, fără procesare
Nichita a menţionat că dacă nu va fi derulat cont