Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monstrul care şi-a violat şi ucis verişoara de 14 ani a povestit ultimele clipe din viaţa victimei

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 1 iunie 2013 ·

Principalul suspect în cazul îngrozitoarei crime de la Clit, comuna Arbore, comisă asupra unei minore în vârstă de 14 ani, Alexandra Elena Berejanschi, al cărei cadavru a fost găsit joi după-amiază, într-o râpă, cu gâtul tăiat, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

Dănuţ Vasile Berejanţchi (19 ani), verişor cu victima, a fost adus ieri după-amiază în cătuşe la sediul Tribunalului Suceava.

Nu a scos un cuvânt nici la intrarea şi nici la ieşirea din Palatul de Justiţie. Cu toate astea tânărul, mărturisesc surse judiciare, şi-a recunoscut cu seninătate faptele şi tot el i-a dus pe anchetatori în locul în care şi-a omorât şi ascuns victima, într-o râpă din pădurea satului Clit.

I-a pus cuţitul la gât, a legat-o de copac şi a violat-o

Crima s-a petrecut chiar în seara dispariţiei minorei, pe data de 17 mai a.c., iar suspectul a povestit ultimele clipe din viaţa verişoarei sale, care a avut parte de o moarte cumplită.

Dănuţ Vasile Berejanţchi şi-a acostat verişoara în timp ce aceasta se întorcea de la şcoală. I-a cerut să meargă cu el în pădure, să se plimbe, iar adolescenta, nebănuind ce avea să i se întâmple, mai ales că era cu verişorul ei drept, a acceptat.

În pădure, însă, tânărul de 19 ani i-a propus să întreţină relaţii sexuale, iar refuzul minorei l-a scos din minţi.

Surse judiciare mărturisesc că Dănuţ Vasile Berejanţchi a relatat cum a scos un cuţit, un briceag cu lama de 10 centimetri, pe care i l-a pus la gât victimei şi a ameninţat-o că o omoară dacă se împotriveşte.

Pentru a fi sigur că fata nu încearcă să fugă, a scos o sfoară din rafie pe care o avea la el şi i-a legat una dintre mâini de creanga unui copac, după care a siluit-o.

„A spus că el a lăsat-o pe uliţă vorbind la telefon şi că nu ştie nimic”

După ce şi-a satisfăcut poftele bolnave, a realizat ce a făcut, iar în momentul în

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum o ora
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 26 minute
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 3 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

live Dennis Man și Valentin Mihăilă joacă acum pentru promovarea în Serie B! A început Bari - Parma

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
- , meci contând pentru etapa a 36-a din Serie B, a început de la 19:00 și este transmis liveTEXT de către GSP.ro. Bari (4-2-3-1): Parma (4-2-3-1)*

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 4 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române: ”Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, păcii și bucuriei” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică, a transmis, miercuri, 1 mai, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul de Sfintel

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 6 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 4 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Alcaraz a fost eliminat de Rublev în sferturi la Madrid

News.ro acum o ora
Andrei Rublev a obţinut, miercuri, cea mai importantă victorie a sezonului său, la Mutua Madrid Open, unde l-a oprit în sferturi pe Carlos Alcaraz, care era în căutarea unui al treilea titlu consecutiv istoric la turneul ATP Masters 1000. Al şaptele

Vremea

București
acum

16°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°