UPDATE 15.45 Premierul Greciei, George Papandreou, ar urma să îşi prezinte demisia în scurt timp, anunţă surse de la Atena, citate de BBC News online.
Papandreou se va întâlni cu preşedintele Karolos Papoulias imediat după încheierea şedinţei de urgenţă a Guvernului. Potrivit surselor citate, Papandreou va propune formarea unui guvern de coaliţie condus de fostul guvernator al Băncii Centrale Lucas Papademos, transmite Mediafax.
Potrivit unui anunţ de ultimă oră al NET, preluat de AFP, guvernul Greciei a pierdut majoritatea necesară pentru votul de încredere.
Premierul elen Giorgos Papandreou a convocat o reuniune de urgenţă a cabinetului său pentru joi, ora 10.00 GMT, transmit agenţiile internaţionale de presă, citând un comunicat oficial de la Atena., transmite Agerpres. Potrivit unui anunţ al televiziunii publice NET, grupul parlamentar al PASOK, partidul socialist de guvernământ, se va întruni în cursul zilei.
Mai mulţi deputaţi ai PASOK s-au pronunţat împotriva unui referendum şi au cerut guvern de unitate naţională sau alegeri anticipate. În această situaţie, devine problematic dacă Papandreou va obţine vineri un vot de încredere din partea legislativului.
UPDATE 15.45 Premierul Greciei, George Papandreou, ar urma să îşi prezinte demisia în scurt timp, anunţă surse de la Atena, citate de BBC News online.
Papandreou se va întâlni cu preşedintele Karolos Papoulias imediat după încheierea şedinţei de urgenţă a Guvernului. Potrivit surselor citate, Papandreou va propune formarea unui guvern de coaliţie condus de fostul guvernator al Băncii Centrale Lucas Papademos, transmite Mediafax.
Potrivit unui anunţ de ultimă oră al NET, preluat de AFP, guvernul Greciei a pierdut majoritatea necesară pentru votul de încredere.
Premierul elen Giorgos Papandreou a convocat o reuniune de