Emil Boc a declarat ieri ca spiritul celor 322 de parlamentari care au votat pentru suspendarea presedintelui in 2007 nu a murit. Mai departe, presedintele PDL s-a multumit sa atace fosta guvernare liberala, neamintind nimic despre faptul ca falanga anti-Basescu cea mai agresiva a fost cea din interiorul PSD.

Mecanismul functionarii acestui tip de memorie selectiva este cat se poate de simplu. Atacarea intregului contingent "322" nu ar fi facut decat sa scoata in evidenta si mai mult postura stranie in care se afla acum liderul PDL. De sef al unui guvern in care partidul sau a ajuns sa lucreze cot la cot cu dusmanii de moarte, cu multi dintre oamenii pe care seful statului ii promitea trasi in teapa in Piata Victoriei.

Declaratiile electorale lipsite de vlaga ale lui Emil Boc sunt elocvente pentru problema mai larga de pozitionare pe care PDL o are in raport cu electoratul. Europarlamentarele nu sunt o miza majora in sine. Ele reprezinta insa poligonul perfect pentru simularea celei mai importante batalii politice care se da in Romania: prezidentialele. Iar, pana acum, PDL se poarta ca o armata care nu stie pentru ce si cine lupta, cine ii sunt aliatii si inamicii. Pe unii ii alieneaza, pe altii ii menajeaza. O armata golita de crez, de idei, prea labartata, prea eterogena, acceptand idealisti si mercenari la gramada, in care antimodelele au ajuns purtatoare de drapel, in timp ce generalii golesc magaziile de provizii.

In numele cui vorbeste PDL? Al celor care inca mai spera ca Romania poate avea o justitie decenta? Vorbeste prea incet si cam balbait. Evident ca este o lupta complicata sa-i aduci in fata tribunalului pe marii ticalosi si nimeni nu se asteapta ca ea sa fie castigata rapid si fara victime. Insa, chiar si in conditiile astea, se puteau face mult mai multe.

Prea a scapat usor din ghearele Parchetului to