Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iris - un brand naţional

Publicat in Dilema Veche, joi 6 septembrie 2012 ·

Din punctul meu de vedere, întrebarea acestui final de vară nu este de ce tace dl Traian Băsescu – pînă la tipărirea acestor rînduri cred că va şi grăi, oricum –, ci mai curînd de ce pleacă din muzică – şi de la Iris – Cristi Minculescu. În faţa unor contemporani trebuie să-ţi măsori bine cuvintele – orice laudă exagerată cade-n penibil, mai ales într-o ţară care de pe urma cultului personalităţii a suferit binişor.

DE ACELASI AUTOR Cînd dna Merkel va primi ajutoare de la Madrid (şi Bucureşti) La un vin cu Don Quijote, pe teme de infrastructură De ce UE chiar merită Premiul Nobel Ce-am putea aştepta de la aceste alegeri?Numai că eu sînt tare dispus să vorbesc despre Cristi Minculescu & Iris în cele mai frumoase cuvinte posibile. Ar suna banal dac-aş spune că sînt fanul lor – din fericire, sînt mii şi mii în ţara asta. Ar suna neprofesionist dacă le-aş judeca albumele – doar voi spune că Iris I-II-III (1984, 1987, 1988) îmi stîrnesc o nostalgie pe care n-o pot pune în cuvinte; şi doar opinez că „Strada ta“ sau „Floare de iris“ sună şi azi al naiba de bine, iar „Baby“ ar merita inclusă pe orice culegere de power ballads de nivel mondial. Ar suna bombastic dac-aş adăuga faptul că, atunci cînd au cîntat în deschidere la AC/DC sau Rolling Stones, cei onoraţi n-au fost gazdele, ci oaspeţii – dar asta cred şi, deci, asta spun. Am fost la cîteva spectacole Iris şi de fiece dată am fost entuziasmat (am şi scris aici despre un show de-al lor, prin 2002 sau 2003); am avut doar cîteva întîlniri private cu Cristi Minculescu şi, definitiv şi iremediabil, am fost cucerit de valoarea şi de modestia acestui om. Faptul că el pleacă de la Iris mi se pare cu mult mai important decît cine vine sau cine pleacă acum de la Cotroceni.

Haideţi să punem povestea Iris într-un context istoric. Trupa lua naştere în 1977, iar Cristi M. prelua vocalul în 1980. Un concert de rock în

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 29 minute
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 24 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Un tribunal din Ucraina a dispus arestarea preventivă a ministrului agriculturii. Acuzațiile grave la adresa sa

Ziare.com acum o ora
Un tribunal din Ucraina a decis vineri, 26 aprilie, ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de

Spaima prin care trec locuitorii din Slănic Prahova, după surparea străzii. „Poate să fie orice. S-ar putea să fie vestigii dacice. O apă subterană care spală nisipul”

Ziare.com acum o ora
Locuitorii din orașul Slănic Prahova trec în continuare prin momente de coșmar, după ce o stradă s-a surpat joi, 25 aprilie, la doar 40-50 de metri de blocurile de locuințe. Autoritățile au extins perimetrul de siguranță și i-au rugat pe proprietari

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat

Mediafax acum o ora
Solskyi va fi ţinut în arest până la 24 iunie, dacă nu plăteşte cauţiunea, stabilită la 75,7 milioane de Hr (1,9 milioane de dolari), potrivit Suspilne. Solskyi este suspectat de însuşirea ilegală a unor terenuri deţinute de statul ucrainean în valo

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°