Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emil Imre după medalia de aur: Mi-am dorit mai mult decât locul al doilea

Publicat in Adevarul, marți 19 februarie 2013 ·

Campionul român are 16 ani şi este elev la Liceul Sportiv din Miercurea Ciuc. El a recunoscut că are o singură pereche de patine. Performanţele sale ar putea însă să îi convingă pe guvernanţi să sprijine mult mai mult sportul.

Emil Imre, sportivul român care a reuşit să cucerească două medalii, una de aur şi una de argint, în două zile a acordat primul interviu ca şi campion olimpic de tineret.

Red : Cum te simţi, Emil, după această performanţă?

Emil Imre : Este o mare bucurie pentru mine, toată lumea a fost cu mine şi am reuşit să termin pe primul loc. Mă bucur tare, este o mare realizare a mea. Am avut emoţii mari, înainte de concurs, dar acum sunt tare bucuros.

Red. : E mai dulce victoria la foto finish?

E.I. : Sigur că am avut emoţii aşteptând şi decizia oficială, dar totul a trecut cu bine şi acum sunt fericit

Red : Ai avut doi adversari în finală, care s-au împiedicat. I-ai vazut, ţi-ai dat seama de acest lucru, în vâltoarea cursei?

E.I: Da am observat, însă eram concentrat la întrecere şi mi-am zis că pot să termin şi pe primul loc

Red : Ai avut în ultimul tur o evoluţie debordantă, ai reuşit să controlezi foarte bine tactic cursa…

E. I. Aşa este, mi-am dorit mai mult decât locul doi, mi-am dat seama că se poate şi am avut câştig de cauză

Red. : Te aşteptai la începutul competiţiei la două medalii?

E.I: : Nu, ţinând cont de faptul că nu erau probele mele favorite la patinaj viteză. Dar, când totul se termină cu bine, îţi dai seama că în sport se poate întâmpla orice. Le mulţumesc tuturor care au fost alături de mine şi au strigat mereu Hai Emil !, Hai România! Am simţit mereu sprijinul publicului.

Red : Ai trecut şi peste oboseală, pentru că ai alergat mult şi azi…

E. I. : Aşa este, am avut curse peste curse, nici măcar nu am reuşit să-mi trag sufletul sau să beau apă. Dar, am strâns

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 21 minute
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum o ora
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 9 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 2 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 4 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 2 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Piedone şi-a prezentat ”contractul cu bucureştenii”: Sunt omul ce vorbeşte în limbajul celor mulţi, mănâncă parizer şi usturoi / Bucureștiul nu și-a atins încă potențialul de a fi un oraș inteligent, cu toate că avem un matematician

G4Media acum 2 ore
Cristian Popescu Piedone, candidat din partea PUSL la funcţia de primar general al Capitalei, şi-a lansat vineri programul politic sub forma unui „contract cu cetăţenii Bucureştiului”, spunând că el este omul „care vorbeşte în limbajul celor mulţi,

Erdogan a amânat întâlnirea cu Biden. Ar fi fost prima vizită a președintelui Turciei la Casa Albă după mulți ani

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, ar fi trebuit să se întâlnească cu Joe Biden la Casa Albă, în ziua de 9 mai, dar a amânat vizita, transmit vineri, 26 aprilie, Reuters şi AFP, citând oficiali turci care au solicitat anonimatul. O nouă dată v

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°