În Occident, "public company" nu înseamnă companie de stat, cum ar sugera termenul tradus ca atare în româneşte - companie publică -, ci companie cotată la bursă, iar "private company" nu înseamnă companie privată, ci companie necotată deţinută de obicei de o familie.
Distincţia ilustrează bine ceea ce au nevoie companiile de stat româneşti, care au ajuns iarăşi, ca acum 10 ani, în vizorul FMI pentru productivitate insuficientă şi creare de pierderi în întreaga economie: să devină publice prin cotarea la bursă, nu prin acţionariat.
Deşi au ca proprietar cu 100% sau majoritar statul, companiile cu capital de stat sunt "private" prin prisma informaţiilor despre ceea ce se întâmplă în interiorul lor. Nimic nu răzbate: nici structura cheltuielilor, nici cei mai mari clienţi, nici rezultatele operaţionale, nici cu ce bănci lucrează sau ce credite au.
Când şi când, mai apare în Monitorul Oficial câte o numire a unui consilier al unui ministru în boardul unei companii.
O simplă decizie a ministrului de a pune pe site rapoartele de activitate ar fi suficientă pentru a avea mai puţine pierderi. Transparenţa este prima armă pentru eficienţă. Nu a făcut-o statul, o face Fondul Proprietatea acum, ca acţionar. Ziarul Financiar publică astăzi date din primele rapoarte ale companiilor de stat date publicităţii.
Cea mai mare transparenţă o aduce însă bursa de valori. Prin cotarea la bursă, compania chiar devine "publică". Asta nu au înţeles (sau tocmai pentru că au înţeles au refuzat să o facă) cei care au avut puterea de decizie până acum.
Problema este însă că listarea Fondului Proprietatea, al cărei entuziasm iniţial s-a răsuflat, precum şi eşecul de a vinde Petrom la un preţ corect pentru ceea ce va fi în următorii ani în industria petrolului arată că bursa are nevoie nu numai de companiile de stat pentru a conta cu adevărat în economie.
D
