Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un autoturism a derapat pe borhotul căzut la o curbă dintr-un camion

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Patru oameni au ajuns la spital.

Joi noaptea spre vineri, cinci persoane au necesitat intervenţia echipelor de prim ajutor, după ce autoturismele în care se aflau au intrat în coliziune frontală cu alte maşini de pe contrasens. Astfel, patru tineri au ajuns răniţi la spital după ce autovehiculul în care se aflau a derapat pe borhotul căzut dintr-o autoutilitară, intrând în coliziune cu un pod. Accidentul s-a produs joi noaptea, la ieşirea din localitatea Dumbrava către Lunca Cetăţuii. Vinovat este şoferul unei autoutilitare care nu a asigurat încărcătura de borhot pe care o transporta, iar într-o curbă, recipientul în care se afla conţinutul a căzut pe şosea. Autoturismul din urmă în care se aflau tinerii a derapat şi s-au izbit de un cap de pod. „Costică C., în vârstă de 59 de ani, din Lunca Cetăţuii, se deplasa dinspre Dum­brava către Iaşi, iar la o curbă la stânga, încăr­cătura pe care o transporta a căzut pe şosea. Pe numele lui s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă“, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Poliţiei. Victimele au fost transportate de către echipajul de SMURD, care a intervenit la faţa locului, la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon“. „Cei patru tineri aduşi aseară pe la ora 24.00 se află acum în stare bună. Şoferul de 25 de ani are o fractură de femur şi este internat la Secţia de Ortopedie a spitalului. Celălalt pasager din faţă, tot un băiat, este internat la Neurochirurgie, iar fetele din spate, de 22 respectiv 26 de ani, s-au lovit de scaune şi aveau contuzii multiple, traumatisme cranio-cerebrale şi cranio-faciale, iar cea de 22 de ani avea şi o fractură de bazin. Şi ele sunt acum în evidenţa medicilor de la Neu­rochirurgie“, a precizat conf.dr. Diana Cim­poe­şu, medic-şef la UPU-SMURD.

La 02.00 dimineaţă, un şofer de 55 de ani a intrat cu autoturismul într-o dubiţă, pe raz

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum o ora
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 34 minute
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 44 minute
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum o ora
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Două medalii de aur pentru România, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged

Mediafax acum o ora
România a obţinut duminică două medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged. Una dintre medalii a fost câştigată de echipajul de dublu vâsle masculin, iar a doua de echipajul de dublu rame feminin.

România a încheiat en fanfare Europenele de canotaj: aur la 8+1 feminin

News.ro acum 26 minute
Echipajul de 8+1 feminin format din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş şi Victoria-Ştefania Petreanu a câştigat, duminică, medalia de aur la Campionatele Europene de

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum o ora
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°