Nu poate să nu fie o dramă, pentru orice om căruia Dumnezeu i-a dat darul de a se putea privi in interiorul său, o imensă tragedie sinuciderea unei femei aşa cum a fost Mădălina Manole.

Nu sunt un fan al acestui genmuzical, nu am fost un fan al Mădălinei, dar tragicul destin al acestei femeide o sensibilitate extremă m-a cutremurat. M-a cutremurat prin imensa cantitatede dezamăgire pe care a fost în stare s-o acumuleze în suflet, acolo unde mizaei, pe muzică, s-a amestecat nefericit cu dezamăgirea provocată de un om saumai mulţi pe care i-a luat fără rezerve în inima ei. Apoi, m-a mişcat profundşi am admirat, cu toată tristeţea pe care mi-a provocat-o gestul ei suprem,imensul curaj de care a dat dovadă această uimitoare artistă. Faptul, atât de uman, de a nu fi putut trecede despărţirea de un bărbat, Şerban Georgescu, aşa cum susţin cei care aucunoscut-o îndeaproape, imensul curaj de a nu se minţi, de a-şi pune problemavieţii sau morţii ei din această cauză, la care s-au adaugat altele, de ordinprofesional, în termeni definitivi, nu fac altceva, din punctul meu de vedere,decât să arate cât de minunată a fost această fiinţă umană. Curajul de a nu fijucat un rol, altul decât ar fi dorit ea, faptul de a nu se fi împăcat cu oviaţă căreia nu i-a mai văzut rostul, din punctul meu de vedere, nu fac altcevadecât să-mi stârnească admiraţia şi mai mult decât atâta, respectul pe care nupot să-l am decât faţă de acei oameni care au curajul unei asumări. Cei care refuză să se mintăsinguri, făcând pe placul apropiaţilor, cei care refuză să intre în regula unuijoc ipocrit de-a fericirea, care se poate petici, care se poate “lua de lacapăt”, fericirea în care “merge şi aşa”, în care putem înlocui pe oricine înviaţa noastră, acea imbecilă maximă, în care suntem sfătuiţi că “timpul rezolvătotul”. Artista pe care România o conduce pe ultimul drum n-a vrut sădemonstreze nimic. Dar