Hoţii au sustras un târnăcop, două hârleţe, două lopeţi, un topor, un foarfece de curăţat pomi, un fierăstrău, două valuri de sârmă ghimpată noi, cuie, un ciocan, un cleşte şi un patent, bunuri pe care le-au transportat de la faţa locului cu un faeton.
Ieri, în jurul orei 08.30, agenţii Postului de Poliţie Ipoteşti au fost sesizaţi telefonic de Marius M., de 62 ani, din comuna Moara, despre faptul că persoane necunoscute au distrus o baracă auto improvizată din tablă, aparţinând părinţilor săi, situată pe raza comunei Ipoteşti. Hoţii au sustras din interior mai multe bunuri, valoarea prejudiciului fiind în jur 1.500 lei.
„În urma verificărilor s-a stabilit că autorii au tăiat cu o daltă sau un topor cupola, uşa de la intrare şi partea laterală a barăcii, pe care le-au sustras. De asemenea, din baracă au mai sustras un târnăcop, două hârleţe, două lopeţi, un topor, un foarfece de curăţat pomi, un fierăstrău, două valuri de sârmă ghimpată noi, cuie, un ciocan, un cleşte şi un patent, bunuri pe care le-au transportat de la faţa locului cu un faeton”, a precizat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a autorilor.