Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte: Vară secetoasă pentru piscinele private

Publicat in Adevarul, marți 1 septembrie 2009 ·

Acestea estimează o scădere de 30% a numărului de clienţi faţă de anii trecuţi. Baza de Agrement Crizantema a avut cu 20% mai mulţi clienţi, odată cu reamenajarea bazinelor şi prin practicarea unor preţuri mai mici Criza economică a atins în această vară şi piscinele din Târgovişte. Acestea aproximează o scădere a numărului de clienţi cu 30% faţă de anii precedenţi. Chiar dacă şi vremea a mai ridicat pentru câteva zile probleme, adevăratul motiv al încasărilor în scădere este situaţia financiară a locuitorilor oraşului.

“Acesta este cel mai slab an din ultimii opt, de când avem deschisă piscina. Şi nu vremea a fost factorul principal, ci recesiunea economică. Anul acesta, numărul de clienţi a scăzut cu o treime faţă de anul trecut. Dacă oamenii nu mai au slujbe, automat ne afectează şi pe noi”,  a declarat administratorul piscinei Sideco, Ionuţ Stoica.

Cel mai bine au dus-o piscinele în perioadele foarte călduroase, când în weekend mergeau în jur de 300 de persoane. Cum astfel de perioade nu au fost prea multe în această vară, şi încasările au scăzut.

Încasările pe consumaţie au scăzut

La Daso Cado, numărul de clienţi nu a înregistrat scăderi, în schimb încasările pe consumaţie, mâncare şi băutură au scăzut.

“Nu am făcut un studiu, dar s-a simţit scădere la mâncare şi băutură. Clienţi am avut tot cam tot ca în anii precedenţi. E drept că anul a fost mai prost şi din punctul de vedere al vremii”, a spus Dorin Petruş, patron Daso Cado.

O parte dintre clienţii piscinelor private s-au reorientat spre Baza de Agrement “Crizantema”, ale cărei bazine au fost curăţate, vopsite, iar instalaţia de alimentare cu apă a fost schimbată, în această primăvară. În plus, preţurile sunt mai mici faţă de cele practicate la piscinele private. Astfel, la Baza de Agrement, adulţii plătesc 5 lei intrarea,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum o ora
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 19 minute
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum 36 minute
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

Încrederea Ucrainei în aliaţii NATO a fost afectată de eşecurile în livrarea de arme, afirmă Jens Stoltenberg. El sugerează ca NATO să preia de la SUA coordonarea ajutorului militar

News.ro acum 59 minute
Încrederea Ucrainei în aliaţii săi din NATO "a suferit o lovitură" din cauza întârzierilor şi eşecurilor în livrarea de arme pentru războiul împotriva invaziei ruse, a declarat şeful NATO, Jens Stoltenberg, într-o discuţie cu Reuters avută în timp c

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 4 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 3 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 4 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°