Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fabuloasa poveste a regelui bănăţean din Insula Timor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 februarie 2013 ·

Andreas Gebhardt s-a născut la 23 iulie 1884, în satul Săcălaz, localitate aflată la şapte kilometri de Timişoara, şi a ajuns suveran, timp de doi ani, pe o insulă aflată la celălalt capăt al lumii. Aceasta este povestea venită din alte timpuri a unui aventurier care l-ar fi făcut invidios până şi pe Jules Verne.

Odiseea regelui Timorului a fost dusă din România de către şvabii care au emigrat din Săcălazul cândva eminamente nemţesc. Iar incredibila poveste de la începutul secolului trecut, cu peripeţii de pomină, călătorii peste continente, rebeliuni şi războaie mondiale, a fost scoasă la iveală de Horst Fassel şi Josef Schmidt, doi cercetători din München care au scris în 1986 un veritabil „abecedar“ despre personalităţile din Banatul de altădată, după relatări şi poveşti ale localnicilor. Gebhardt mai apare şi în „Lexiconul biografic al germanilor bănăţeni“, scris de Anton Peter Petri, în 1992.

Înainte de toate, însă, prima poveste a fost scrisă de Henrich Lauer, într-o carte care se află în arhivele Episcopiei Romano-Catolice din Timişoara. „Andreas Gebhardt a plecat ca un vagabond în străinătate şi s-a întors în patria sa ca un rege încoronat. Alţi tineri din familii numeroase, care-şi încercaseră până atunci norocul în străinătate, se întorseseră în ţară ca şi croitori, tâmplari sau pantofari. Alţii, mai norocoşi, reuşiseră chiar să devină profesori sau preoţi, dar niciunul nu mai izbutise până atunci să revină ca rege“, scrie Henrich Lauer, în volumul „Cu soarele în faţă − Bănăţenii care călătoresc şi descoperă lumea“.

„Vorbim engleză, franceză şi italiană“

Cei care au descoperit peripeţiile lui Gebhardt n-au reuşit să obţină foarte multe detalii despre incredibila sa viaţă. Traseul i-a fost însă reconstituit până la un moment dat. Viitorul rege Andreas a manifestat încă din copilăria petrecută la Săcălaz, sat locuit de saşi din Banatul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 54 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 49 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°