Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China răspunde anchetei antidumping a UE lansând o investigaţie împotriva vinurilor europene

Publicat in Mediafax, miercuri 5 iunie 2013 ·

China a anunţat miercuri deschiderea unei investigaţii pentru practici de dumping împotriva vinurilor din UE importate în China, ca răspuns la decizia Comisiei Europene de a impune marţi taxe de import panourilor solare livrate de companiile chineze în Europa la costuri sub preţul de producţie.

Eventualele taxe impuse de Beijing ar afecta cel mai puternic Franţa, principalul exportator european de vin către China. Franţa a susţinut decizia CE de a impune taxele de import, faţă de Germania, care a încercat să convingă Comisia şi alte state europene să negocieze o altă soluţie.

Ministerul Comerţului de la Beijing a afirmat că Europa "a impus cu încăpăţânare taxe injuste", iar guvernul chinez a început o anchetă împotriva vinurilor importate din UE, care vizează proceduri de dumping şi subvenţii incorecte. Ancheta a fost declanşată la cererea producătorilor chinezi de vin, potrivit CNBC.

Producătorii europeni de vin au beneficiat în ultimii ani de pe urma creşterii cererii consumatorilor chinezi. China a importat anul trecut 430 de milioane de litri de vin, din care mai mult de două treimi din UE. Importurile s-au situat la 170 milioane de litri numai din Franţa.

Comisia Europeană a criticat decizia Beijingului şi a negat că exportatorii europeni ar vinde ieftin în China vin subvenţionat, potrivit cotidianului britanic The Guardian.

"Considerăm că nu există o situaţie de dumping de vin european pe piaţa chineză. Din exporturile de 763 milioane de euro ale UE către China, 546 milioane de euro sunt din Franţa. Spre deosebire de Germania, Franţa a susţinut sancţiuni dure împotriva importurilor de panouri solare din China", a postat pe Twitter un purtător de cuvânt al Comisiei.

Executivul comunitar a decis aplicarea, începând cu 6 iunie, a unei taxe de 11,8% importurilor de panouri solare din China. Tariful va rămâne în vigoare timp

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 5 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 6 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum o ora
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 5 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Directoarea Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri

Press Alert acum 38 minute
Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, a fost inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024, revistă care este disponibilă la punctele de difuzare a presei și online, pe site-ul www.edituradecarte.

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°