Trei condamnaţi care se sustrăgeau pedepsei cu închisoarea au fost prinşi de poliţiştii braşoveni, în urmă cu două zile. Primul infractor prins de oamenii legii este Mihai Maxim, în vârstă de 22 de ani, din Feldioara. Tânărul are de executat o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt. O altă hoaţă, în vârstă de 17 ani, a fost prinsă de poliţişti, la Apaţa. Adolescenta a fost condamnată la trei ani şi şase luni de închisoare pentru furt calificat. În aceeaşi zi, la Ghimbav, oamenii legii l-au depistat pe Adrian Tatu, în vârstă de 25 de ani, care trebuie să stea 7 ani după gratii pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Cei trei condamnaţi au fost reţinuţi şi vor fi transferaţi, în zilele următoare, la Penitenciarul Codlea.