Dialogurile „La masa Adevărului" împlinesc patru ani de viaţă. În fiecare zi de vineri, în ziarul „Adevărul", pe câte două pagini, subsemnatul vă oferă convingerile şi opiniile, de multe ori tăinuite, ale celor care s-au afirmat, într-un fel sau altul, în viaţa publică din România.
De fiecare dată, tonul discuţiei a fost cât se poate de calm. N-am vrut să pun pe nimeni la zid, n-am cerut socoteală nimănui pentru gesturile sale publice şi nici n-am vorbit mai mult decât invitaţii mei. Pe scurt, am încercat să nu fac pe procurorul şi să vă las dumneavoastră, cititorilor, posibilitatea de a discerne între naturaleţe şi falsitate, între adevăr şi minciună.
Am invitat să se aşeze „La masa Adevărului", pentru a fi cercetaţi de public, atât maeştri ai cuvântului, cât şi veşnic debutanţi într-ale comunicării. Am chemat intelectuali publici, artişti, sportivi de renume (din „vechea gardă"), parlamentari, prim-miniştri, preşedinţi şi şefi de servicii secrete. Pe toţi i-am întrebat, între altele, ce simt şi ce cred despre societatea în care trăiesc, despre România vremurilor noastre. Am observat că majoritatea interlocutorilor mei, indiferent cât de porniţi ar fi fost unii împotriva altora (mă refer în special la politicieni), au aceleaşi aşteptări şi speranţe în ceea ce priveşte ţara lor. În ciuda pesimismului cvasiunanim, invitaţii mei s-au „trădat". Altfel spus, au dat în vileag faptul că energiile lor, canalizate corect, ar putea schimba la faţă România.
Dar cine să le canalizeze energiile sufleteşti şi intelectuale? Cine să-i strângă la un loc şi să-i „pună" să lucreze în folosul nostru? Dacă deja căutaţi cu mintea vreun nume, cred că aţi greşit drumul. După mine, răspunsul bun este următorul: fiecare dintre cei cu care am stat de vorbă şi fiecare dintre cei care au citit dialogurile noastre trebuie să lase câte ceva de la el. Aşa, lucrurile se vor î
