Convingerile mele politice se reduc la doua: 1. "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face" (formula sintetica invatata de la Mama) si 2. "sa fie pace in lume" (insusit tot in prima copilarie, dupa o melodie evreiasca pusa in versuri romanesti de Adrian Paunescu). Aceste principii, la care n-as putea renunta, cu toata oroarea mea de "principii", au o legatura stransa intre ele: denunta agresivitatea la nivel individual si social.
Sunt foarte sensibil la aceste subiecte. N-as putea iesi in strada pentru o marire de salariu; in schimb, devin implicat, militant, ajung sa fiu agresiv fata de manifestarea agresivitatii. Nu voi gasi niciodata o justificare pertinenta pentru a imbranci pe cineva sau pentru a declansa un razboi. Violenta, de orice tip, este absurda.
Ea este semnul unei neintelegeri, dar nu al uneia oarecare, ci al unei neintelegeri fundamentale. Agresivul nu stie ce cauta in aceasta lume. Nu stie cat de vulnerabili suntem toti, cat de vulnerabil este el insusi. Agresivul este, in sensul cel mai profund al acestui cuvant, un prost. De aceea, eu cred ca, in masura in care poate fi vazuta ca un sir de violente, istoria este o creatie a prostilor. Istoria este, de fapt, istoria prostiei.
Este imposibil sa nu te irite agresivitatea cu care acea jurnalista il abordeaza pe Traian Basescu, filmandu-l in acelasi timp cu telefonul mobil. In limba romana, se spune: o cauta cu lumanarea. In urma cu ceva timp, o alta jurnalista il intreba, tot pe Traian Basescu, daca i-a mai crescut nasul. Din nefericire, acest mod de abordare, total gresit, este larg raspandit in breasla.
Jurnalistii au devenit ingrozitor de agresivi, confundand incisivitatea intelectuala si prezenta de spirit cu tupeul tamp si rau-voitor. E-adevarat, nu toti sunt asa; dar, mai ales in randul jurnalistilor de teren, exista unii care simt permanent nevoia sa compenseze cu ceva insu
