Draga Miruna,
As vrea, inainte de toate, sa-ti spun de ce am preferat (si, recunosc, a fost o decizie destul de brusca) sa plec din AICT. Am plecat din idealism: nu pot ramine intr-o organizatie condusa de oameni care nu-mi raspund la „buna ziua“ si despre care stiu ca au umblat cu jalba incercind sa obtina semnaturi pe o „scrisoare“ care sa ne descalifice profesional si delegitimeze ca membri ai juriului. N-am plecat pentru ca as crede ca n-am ce cauta acolo; cred insa ca prea multi au ajuns in pozitii pe care nu le merita si nu le-au cistigat prin propria prestatie critica, si nu vreau sa cautionez, prin prezenta mea acolo, o impostura. Mai mult decit atit, incep sa cred ca raul „se ia“, iar binele, nu. Sint convinsa ca intr-un loc in care nu te simti bine n-ai de ce sa stai, chiar daca ai dreptul; am dreptul sa traiesc in Romania, dar nu de asta ramin aiciIntre timp, ca membru al acelui juriu de nominalizari, am ajuns sa fiu jignita de colegii mei „oameni de teatru“ asa cum nu mi s-a mai intimplat niciodata (dar sint tinara, deci mai am timp...).
Am aflat ca nu stiu sa deosebesc personajul principal de cel secundar, ca reusesc sa confund „rolul din teatru“ cu „rolul din telenovele“, ca ma las spalata pe creier si nu recunosc capodopere daca sint facute de Horatiu Malaele, ca fac parte, probabil, din „mafia“ care aduce aceleasi nume in fiecare an pe lista Premiilor Uniter si, bomboana de pe coliva, ca nu sint o „personalitate“. Poate ca nu sint, dar daca ma uit bine la modele, nici nu prea vreau sa devin.
Culmea e ca singurul lucru de care ma simt cu adevarat si profund jignita e gestul nominalizatilor – al vostru si al lui Andrei Serban (pe Vlad Ivanov chiar il pot intelege) – de a refuza nominalizarea. Chiar e ceva la care sa renunti atit de usor, fara sa incerci intii sa limpezesti apele? E „copilul“ nostru atit de handicapat, incit sa
