Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum beneficiază patronii români de facilităţi, angajând fictiv persoane cu handicap

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 6 februarie 2011 ·

Ministerul Muncii nu a verificat în 2010 niciuna dintre cele 420 de unităţi protejate, aşa cum sunt numite firmele în care 30% dintre angajaţi ar trebui să fie persoane dizabilităţi. Reprezentanţii ONG-urilor susţin că multe sunt fictive, patronii beneficiind de facilităţile fiscale cu „eludarea” legii.

Oficialii Ministerului Muncii recunosc, atât într-un răspuns transmis unui deputat cât şi unei solicitări EVZ, că nu au verificat anul acesta nicio unitate protejată, deşi această obligaţie, ca şi aplicarea amenzilor contravenţionale care ajung până la 25.000 de lei, este stipulată de lege, căzând în sarcina instituţiei cu atribuţii de control din subordine.

Adică, Direcţia Generală de Inspecţie Socială, fosta Inspecţie Socială, care merge în controale „în baza unui Plan anual de inspecţie, în funcţie de activităţile solicitate de instituţiile şi autorităţile cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale”, dar şi „la sesizările venite de la persoanele fizice şi juridice, mass media şi prin autosesizare”.

Însă, potrivit ministerului, „Planul de inspecţie pe anul 2010 nu cuprinde activităţi de control privind unităţile protejate (nu au fost solicitări sau sesizări pe această temă) şi drept urmare unităţile protejate nu au fost verificate”, scrie negru pe alb în răspunsul transmis recent de minister la o interpelare a deputatului Florin Costin Pâslaru.

„Nu s-a efectuat controlul unităţilor protejate”

Acelaşi răspuns apare şi în răspunsul oficial trimis ziarului EVZ. „În cazul unităţilor protejate autorizate în baza Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap nr. 60/2007 privind aprobarea Procedurii de autorizare a unităţilor protejate, nu s-a efectuat controlul acestora”, susţin reprezentanţii Ministerului Muncii.

Cât despre respectarea numărului de angajaţi cu handicap – 4%, raportat la întregul personal în caz

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 37 minute
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 3 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 11 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°