Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzi usturătoare pentru părinții și dascălii care sunt agresivi cu copiii. Vezi câte cazuri de abuzuri au fost în Alba de la începutul anului

Publicat in Alba24, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Părinții agresivi vor avea de plătit bani grei. Pentru o singură palmă dată copilului, aceștia ar putea primi amendă de până la 5.000 de lei. Nici profesorii foarte severi nu vor scăpa: dacă lovesc un elev, dascălii vor trebui să scoată din buzunar suma de 2.500 de lei. Noua lege pentru protecția copilului urmează să fie promulgată de președintele Traian Băsescu.

De la începutul anului și până în septembrie, în județul Alba au fost înregistrate 75 de cazuri de abuz asupra copiilor. Potrivit DGASPC, 73 de cazuri au fost de neglijare a minorilor, iar două cazuri au fost de abuz fizic. Copiii au beneficiat de servicii de informare, consiliere psihologică, consiliere juridică/asistenţă, servicii educaţionale şi servicii medicale, în funcţie de situaţie, iar pentru un număr de 39 minori s-a dispus instituirea plasamentului în regim de urgenţă.

Din cele 75 de cazuri, 45 s-au petrecut în mediul urban, iar 30 în cel rural.

„În perioada 1 ianuarie – 15 septembrie 2013, la telefonul copilului, la sediul DGASPC Alba sau la sediile Departamentelor de Servicii Sociale din teritoriu, a fost înregistrat un număr total de 239 sesizări făcute de profesionişti, de persoane fizice sau de copilul în cauză. În urma analizării acestor sesizări, specialiştii Direcţiei au identificat un număr de 75 copii victime ale abuzului, neglijării sau exploatării, diferenţa de 164 cazuri fiind infirmate”, au transmis reprezentanţii DGASPC Alba.

Potrivit unei noi legi a protecției copilului, care urmează să fie supusă la vot în Parlamentul României, o palmă dată celor mici i-ar putea costa pe părinţii acestora până la 5.000 de lei.

De asemenea, părinţii care îşi trimit copiii la cerşit vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 2500 şi 5000 de lei, iar cei care pleacă la muncă în străinătate fără să anunţe autorităţile şi fără să numească un tutore legal pentru cei mici vor pl

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 22 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 35 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Marea Britanie iese din recesiune cu cea mai mare creștere din ultimii doi ani

Ziare.com acum 19 minute
Regatul Unit a ieșit oficial din recesiune după ce cifrele au arătat că economia a crescut cu 0,6% în primele trei luni ale anului. Oficiul Național de Statistică (ONS) a anunțat că perioada din ianuarie până la sfârșitul lunii martie a marcat o rev

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 28 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum 31 minute
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°