Mijlocaşul francez a impresionat prin slalomul de la golul trei al lui Arsenal, care a maltratat-o pe FC Porto (5-0)
Eclipsat de omniprezentul Cesc Fabregas, Sami Nasri a profitat de absenţa spaniolului, accidentat, pentru a-şi recupera vechile senzaţii de la Marseille. Partida lui Arsenal cu FC Porto din "optimile" Ligii (5-0, în tur 1-2) i-a venit cum nu se poate mai bine.
Avertisment şi pentru "tricolori" în vederea eliminatoriilor CE 2012, electricul mijlocaş francez a dat verticalitate şi prospeţime jocului "tunarilor", s-a demarcat permanent şi a tranzitat rapid mingea. În plus, a iniţiat faza de la primul gol, apoi a salvat o minge de pe linia propriei porţi. Tot lui i-a aparţinut "bijuteria" serii. Cînd meciul încă era în suspans, Nasri a slalomat încîntător prin defensiva lusitană şi a semnat a treia reuşită, de veritabil maestru.
"Eram pe dreapta. Am intrat în careu, am croşetat de două ori, apoi am văzut o breşă. Am pătruns şi am tras la colţul lung. E unul dintre cele mai frumoase goluri din cariera mea", a povestit scurt Sami, comparat la 17 ani cu Zidane. Antrenorul Arsene Wenger l-a completat: "Cred că Nasri e în plină ascensiune. Ce a făcut cu Porto arată adesea la antrenamente. Are talent, începe să fie eficace. Poate deveni un mare fotbalist". Şi fanii i-au recunoscut realizările: la înlocuirea din minutul 73 francezul a fost ovaţionat îndelung.
NINSOARE ISTORICĂ
Antrenamentele Barcelonei perturbate de zăpadă
Ninsorile abundente au neutralizat Barcelona. Traficul de orice tip s-a blocat, 307 instituţii şcolare au fost închise, iar căderea a peste 30 de stîlpi de înaltă tensiune a făcut ca 66.000 de locuinţe să rămînă fără curent. Catalanii nu am mai văzut atîta zăpadă în oraşul lor din 1985, alt precedent fiind tocmai în 1962. Fotbalul n-a fost ferit de probleme. Cum toate teren