Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UNICEF lansează în premieră în România SMS-ul recurent

Publicat in Ziarul de Iasi, duminică 7 iulie 2013 ·

UNICEF, cu sprijinul Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare (ARC), foloseşte pentru prima dată în România SMS-ul recurent ca instrument de strângere de fonduri în cadrul unei campanii dedicate sprijinirii copiilor cu dizabilităţi.

"România este a treia ţară în lume, după Norvegia şi Marea Britanie, unde UNICEF introduce SMS-ul recurent. Pentru a produce cu adevărat o schimbare în societate avem nevoie de un sprijin constant din partea susţinătorilor noştri, sub forma unor donaţii lună de lună. Astfel, împreună - UNICEF, ARC şi 'Prietenii UNICEF' - vom putea face o schimbare durabilă în viaţa copiilor vulnerabili din România", a declarat Sandie Blanchet, reprezentant al UNICEF România.

Directorul executiv al ARC, Dana Pîrţoc, a spus că donaţiile recurente prin SMS se alătură celor prin debit direct şi celor unice prin SMS, pentru ca donaţiile de la persoane fizice să fie cât mai uşor de făcut.

"Astfel, le oferim clienţilor Orange şi Vodafone şansa de a dona 2 euro lunar, la început pentru campania UNICEF. Sistemul este astfel gândit încât oferă control asupra momentului în care donatorul opreşte donaţia şi are integrate sisteme de transparenţă care îl ajută să afle câţi bani s-au strâns şi care sunt rezultatele obţinute după colectarea fondurilor donate", a declarat Dana Pîrţoc.

În ceea ce priveşte campania "Priveşte întâi copilul!" UNICEF precizează că va dezvolta modele de intervenţie prin care se vor oferi şanse egale la dezvoltare copiilor cu dizabilităţi cu fondurile strânse prin donaţiile lunare.

"Priveşte întâi copilul!" este o campanie de informare, conştientizare şi strângere de fonduri dedicată copiilor cu dizabilităţi din România, derulată de UNICEF şi Realitatea TV în perioada iunie - august. (Agerpres)

UNICEF, cu sprijinul Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare (ARC), foloseşte pentru prim

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 29 minute
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum o ora
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 2 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Copiii sunt manipulați de ambalajele „lipsite de etică” ale alimentelor nesănătoase pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport britanic

Libertatea acum 30 minute
Potrivit unui studiu realizat de Action on Salt, un grup de experţi în alimentaţie cu sediul la Universitatea Queen Mary din Londra, companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică"

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Organe pentru tranplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum o ora
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 9 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

11°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°