Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Torţa alergării pentru armonie mondială a ajuns la Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 4 iulie 2012 ·

Ştafeta cu torţe în stil olimpic „World Harmony Run” a ajuns în acest an pentru prima dată şi în judeţul Suceava, aici unde caravana a parcurs un traseu de 100 de kilometri de la Iacobeni la Suceava. În cadrul acestui proiect, lansat în anul 1987 de Sri Chinmony, au participat milioane de persoane de pe toate continentele globului, mai exact peste 140 de ţări. Scopul acestei alergări speciale de ştafetă este consolidarea prieteniei dintre naţiuni, acest eveniment fiind cea mare iniţiativă civilă a umanităţii pentru pace. În acest an o echipă internaţională de alergători duce această torţă a alergării pentru armonie prin 47 de ţări europene pe o distanţă de aproximativ 24.000 de kilometri. Ştafeta a intrat luni în judeţul Suceava, pe la Cârlibaba, şi a parcurs traseul până la Iacobeni, înnoptând la Vatra Dornei, acolo unde purtătorii torţei s-au întâlnit cu mai mulţi elevi şi copii de la Clubul Sportiv Şcolar. Ieri, în ciuda căldurii foarte mari caravana a plecat din nou la drum în alergare de la Iacobeni spre Suceava, cu mai multe opriri în Câmpulung şi Gura Humorului, aici unde echipa internaţională de alergători au transmis mesajul lor comunităţilor locale, de la copii, elevi, sportivi şi până la autorităţi locale.

La Suceava s-a alergat pe stadionul Areni

Deşi în Suceava intenţionau să meargă în mai multe şcoli, din cauza Bacalaureatului, purtătorii ştafetei au ales să se întâlnească cu sportivii profesionişti şi cei amatori pe stadionul Areni acolo unde au alergat împreună şi au transmis torţa tuturor celor prezenţi la această alergare simbolică. Tot ieri, o altă ştafetă a plecat după masă spre Botoşani în alergare pentru a parcurge şi această distanţă din traseul stabilit, urmând ca astăzi să plece din Botoşani şi să părăsească România pe la Stânca-Costeşti, alergarea continuând în Republica Moldova şi o mică parte din Ucraina, în fi

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°