Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Somalia: Românii de pe nava Asian Glory au scăpat, definitiv, de piraţi

Publicat in Adevarul, luni 4 ianuarie 2010 · ·

Membrii echipajului navei Asian Glory - din care fac parte şi doi marinari români - sunt în siguranţă şi nevătămaţi, iar vasul deturnat vineri seara de piraţi este aşteptat să ajungă luni dimineaţă în apele teritoriale ale Somaliei, a anunţat duminică armatorul navei, agenţia Zodiac Maritime.

UPDATE Răscumpărarea celor două nave cu români la bord va ajunge lejer la două, trei milioane de dolari, potrivit unui expert

Expertul în piraterie Peter Lehr a declarat că răscumpărarea navelor "Asian Glory" şi "St James Park", nave care au căzut în mâinile piraţilor somalezi la sfârşitul anului trecut ar putea ajunge la două-trei milioane de dolari, relatează Sofia News Agency,

Într-un interviu pentru postul de radio Darik, Lehr a precizat că piraţii somalezi au de obicei grijă de echipaj, în cadrul negocierilor pentru răscumpărare.

"Piraţii ştiu cât de departe pot merge cu cererile, iar şi forţele navale occidentale ştiu cât de departe pot merge pentru a salva marinarii", a subliniat el.

Într-un comunicat publicat duminică pe site-ul companiei, aceasta afirmă că "toţi membrii echipajului sunt în siguranţă şi nevătămaţi".

În ceea ce priveşte nava St. James Park, din echipajul căreia fac parte alţi doi marinari români şi care a fost deturnată în data de 28 decembrie, Zodiac afirmă că prioritatea sa rămâne revenirea rapidă şi în siguranţă a marinarilor şi a navei.

St. James Park a ancorat sâmbătă după-amiază în largul coastelor somaleze, însă armatorul a precizat că încă nu are nici un contact cu piraţii.

Asian Glory, care transporta maşini din Singapore către portul Jeddah din Arabia Saudită şi naviga sub pavilion britanic, a fost deturnată vineri seara, la peste 600 de mile maritime de coastele Somaliei, în afara zonei de acţiune a forţei navale europene din zonă. Nava are un echipaj format di

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 49 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Nicușor Dan conduce în primul sondaj realizat de PSD după ce Gabriela Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei. Piedone, locul 3

HotNews acum o ora
Nicușor Dan ar câștiga alegerile pentru Primăria Generală cu 31% din voturi, în timp ce Gabriela Firea, candidata PSD proaspăt intrată în cursă, s-ar clasa pe locul 2 cu 24 de procente, urmată de Cristian Popescu Piedone (PUSL), cu 20%, potrivit unu

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 26 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum 45 minute
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum o ora
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum o ora
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°