Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE: Scrisoarea trimisă de Ponta luni seara va modifica raportul pe justiţie

Publicat in Adevarul, miercuri 18 iulie 2012 ·

Raportul pe justiţie al Comisiei Europene, care urmează să fie publicat astăzi în mod oficial, a suferit câteva modificări, după ce luni seara Ponta a trimis CE o scrisoare prin care se angaja să respecte Curtea Constituţională, prevederile legate de ordonanţele de urgenţă şi participarea la referendum, susţine purtătorul de cuvânt al executivului european, Mark Gray.

"Scrisoarea primită și angajamentele în scris ale guvernului român reprezintă un pas important", a spus Mark Gray, purtătorul de cuvânt al executivului european. "În această scrisoare, premierul Victor Ponta spune clar că România este hotărâtă să pună în practică cele 11 preocupări ale președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Sunt angajamente luate în scris, nu doar verbal. Vom lua în considerare aceste angajamente şi vom avea grijă ca ele să se regăsească în raportul final pe justiţie de mâine (n.r. - astăzi)", a declarat Gray pentru Radio România.

Făcând referire la variantele raportului care au apărut în presă, Gray a afirmat: "Toate zvonurile sau aşa-zile drafturi care circulă prin presă sunt acum irelevante. Raportul se află acum în lucru, tocmai pentru a lua în considerare aceste angajamente".

Acesta a mai spus că scrisoarea lui Ponta este un pas important, de bun augur, prin care premierul s-a angajat să revoce ordonanţele de urgenţă referitoare la legea referendumului şi la Curtea Constituţională. "Acestea erau două dintre cele mai importante lucruri pentru care ne-am exprimat îngrijorarea", a adăugat Gray.

Gray a ţinut să menţioneze că raportul va reflecta nu doar ce s-a întâmplat în ultima perioadă în România, ci în ultimii cinci ani. "Comisia analizează în detaliu, luând în considerare nu numai evoluțiile din ultimele trei săptămâni, ci ultimii cinci ai situației justiției din România. Cred că aceasta este, de fapt, perioada de timp evaluată de raport, și p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum o ora
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte

HotNews acum 36 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Nicio surpriză: CFR Călători prognozează pierderi de peste 1 mld. de lei în acest an, în creştere cu 464% faţă de 2023

Ziarul Financiar acum 48 minute
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum o ora
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 3 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum o ora
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°