Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine este investitorul "fără chip" care a stors de la Londra 53 mil. euro pentru imobiliare româneşti

Publicat in Ziarul Financiar, luni 29 iulie 2013 · ·

Papalekas ridică de la Londra 53 milioane de euro pentru investiţii imobiliare în România

Investitorul elen Ioannis Papalekas a adunat şapte proiecte imobiliare din Bucureşti într-un vehicul de investiţii pe care l-a listat pe piaţa secundară de la Londra, ignorând Bursa de la Bucureşti.

Ioannis Papalekas, 37 de ani, unul dintre cei mai puternici dar şi discreţi investitori din imo­biliarele româneşti, cu care nu există nicio imagine în presă, a reuşit să iasă cu o companie în care a adunat şapte proiecte imobiliare pe bursa de la Londra, ignorând bursa românească, unde de cinci ani nu a fost nicio ofertă publică iniţială.

„Nu am auzit de Papalekas, nu m-am întâlnit cu el“, a spus ieri Valentin Io­nescu, fost şef al bursei în perioada septembrie 2010 şi octombrie 2011, actual consilier în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Nici Lucian Anghel, preşedinte al Con­si­liului de Administraţie al Bursei din februarie 2012 încoace, nu s-a întâlnit niciodată cu Papalekas pentru a-l con­vin­ge să se listeze în Româ­nia. Anghel nu a comentat ieri listarea lui Papalekas la Londra. Pe de altă parte, toţi jucătorii de pe piaţa bursieră se plâng de lipsa investitorilor şi a companiilor listate pe bursa românească.

Proiectele includ două clă­diri de birouri, turnul Tower Center din Piaţa Vic­to­­riei din Capitală şi City Offices (fostul City Mall), două blocuri de câte 300 de locuinţe - complexul UpGround, un proiect logistic în Timişoara şi trei terenuri în nordul Bucureştiului unde se vor ridica clădiri de birouri.

Listarea a presupus crearea acestei noi companii, Globalworth (GWI simbol bursier la Londra), care va cumpăra cele şapte proiecte de la Papalekas. Au fost interesaţi de ofertă, în numele clienţilor lor, elveţienii de la Union Bancaire Privee (cu o cotă de 24,82%) şi Pictet & Cie, Banquiers (7,74%), maghiarii de la FI

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 7 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 7 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 6 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 13 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 10 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°