Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, susţine că “se sperie prea mulţi” de acordul ACTA în condiţiile în care acesta „nu are articole care sa ne impună ca obligaţie să facem anumite lucruri”. iar legea drepturilor de autor are prevederi mai restrictive.
“Se sperie prea mulţi şi ştiţi de ce se sperie: unu - este acest mediu virtual care este destul de activ şi doi - legea noastră a drepturilor de autor are prevederi care sunt mai restrictive decât ceea ce recomandă ACTA. ACTA nu are articole care sa ne impună ca obligaţie să facem anumite lucruri, ci sunt recomandări”, a declarat Valerian Vreme, pentru gândul.
Ministrul Comunicaţiilor a precizat că acordul „vine doar să sincronizeze şi să prijine ţările între ele în lupta împotriva contrafacerii, pirateriei pe internet şi furturilor”.
„Este un acord complex. Se referă la tot ceea ce înseamnă pirateria, începând cu pirateria cu parfumuri, cu blugi şi aşa mai departe. Nu trebuie să fie o îngrijorare pentru că avem o lege foarte clară unde sunt articole mai restrictive, iar, cel puţin în viziunea noastră, articolele din acest acord nu sunt articole care să aibă acţiuni exprese pentru România”, a mai spus Vreme.
Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, susţine că “se sperie prea mulţi” de acordul ACTA în condiţiile în care acesta „nu are articole care sa ne impună ca obligaţie să facem anumite lucruri”. iar legea drepturilor de autor are prevederi mai restrictive.
“Se sperie prea mulţi şi ştiţi de ce se sperie: unu - este acest mediu virtual care este destul de activ şi doi - legea noastră a drepturilor de autor are prevederi care sunt mai restrictive decât ceea ce recomandă ACTA. ACTA nu are articole care sa ne impună ca obligaţie să facem anumite lucruri, ci sunt recomandări”, a declarat Valerian Vreme, pentru gândul.
Ministrul Comunicaţiilor a precizat că acordul „vi