Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătorii clujeni nu au emis mandate de arestare pentru agresorii de la clubul Alegria

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 27 august 2013 ·

Magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca au respins, marţi, propunerea procurorilor de a emite un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Ionuţ Vasile Tripon şi Rareş Ciprian Marc, cei care i-au agresat în luna iulie pe M. Alexandru şi V. Alin, în clubul Alegria, din cartierul clujean Zorilor. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au declarat recurs pe loc. Procurorii au cerut arestarea celor doi agresori în lipsă, susţinând că Marc şi Tripon se sutrag urmăririi penale, dar cei doi au declarat că sunt plecaţi în concediu. La data de 23 iulie, V. Alin şi M. Alexandru au depus plângere împotriva a patru suspecţi pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală, având în vedere certificatele medico-legale care atestau faptul că cei doi au suferit leziuni vindecabile în 30-32, respectiv 40-45 zile de spitalizare. După apariţia în presă a unor imagini surprinse de camerele de supraveghere amplasate în faţa clubului Alegria, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu şi au efectuat acte premergătoare cu privire la patru suspecţi din municipiul Cluj-Napoca, pentru stabilirea participaţiei acestora la faptele surprinse de camere. "În 1 august, în baza verificărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au dispus începerea urmăririi penale faţă de T. Ionut, M.Rareş, S. Anton şi J. Ervin pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală", a declarat Adriana Vornicu, purtător de cuvânt la IPJ Cluj. Evenimentul Zilei a prezentat filmul cu bătaia care a avut loc în faţa acestui club, între două clanuri rivale. Bataia a avut loc la 100 de metri de blocul în care locuieşte primarul Emil Boc. Doi dintre cei implicaţi în bătaia de la Alegria sunt condamnaţi la pedepse de închisoare cu suspendare. Bătaia din clubul Alegria, frecventat şi de poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Crimi

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 42 minute
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum o ora
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum o ora
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 2 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 2 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 3 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 7 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Vremea

București
acum

15°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

18°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°