Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD trage în premierul Boc cu a doua moţiune de cenzură

Publicat in Jurnalul, luni 28 iunie 2010 ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat ieri că s-a decis în BPN al partidului introducerea unei noi moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Boc, "o moţiune specială, deschisă, o moţiune de cenzură popu­lară".

"Sunt 10 motive pentru care Guvernul Boc trebuie să plece, între acestea: dispreţuieşte pensio­narii, pe care îi consideră vinovaţi de dezechilibrul bugetar, pentru că măreşte taxele şi impozitele, pentru că nu ia nici o măsură împotriva clientelei politice, pentru că atentează la siguranţa cetăţenilor prin tăierea subvenţiilor pentru încălzire, pentru că este total dezinteresat de soarta locurilor de muncă, pentru că ignoră soarta agriculturii în România, ia decizii privind viitorul României fără a se consulta cu partenerii sociali, încalcă în mod repetat Constituţia României şi consideră presa o ameninţare la adresa siguranţei naţionale", a afirmat liderul PSD.

El a precizat că toţi parlamentarii PSD vor semna această moţiune de cenzură şi va fi transmisă atât li­beralilor spre a o semna, cât şi fiecărui parlamentar care a susţinut până acum Guvernul Boc.

"Poimâine (miercuri, n.r.) sperăm să obţinem numărul de semnături de 236 care să ne permită nu doar să introducem, să discutăm moţiunea de cenzură, ci să treacă această moţiune. Am înţeles din zilele trecute că sunt asemenea parlamentari care chiar dacă nu au votat pe 15 iunie moţiunea de cenzură, ar fi acum dispuşi, în faţa noilor măsuri luate de Guvern, să semneze această moţiune de cenzură şi vom declanşa, de asemenea, o acţiune conjugată cu toate partidele politice, cu sindicatele, cu presa, cu toţi cei care se pot implica în această acţiune, pentru a strânge numărul de sem­nă­turi necesar", a mai spus Ponta, precizând că va susţine inclusiv prelungi­rea sesiunii parlamentare pentru discutarea moţiunii.

Liderul PSD a mai precizat că dacă social-de­mo­cra­ţ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 55 minute
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum o ora
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 2 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaţia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 26 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 3 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 5 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 2 ore
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 6 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°