Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romănia - o gubernie a Uniunii Europene?!

Publicat in Jurnalul, vineri 29 iunie 2007 ·

"Profitănd de faptul că Parlamentul, căzut intr-o criză a mişmaşurilor intre PNL şi PSD, nu-i pusese incă şeful, TVR a ţinut miercuri seară să-şi afirme independenţa"

Profitănd de faptul că Parlamentul, căzut intr-o criză a mişmaşurilor intre PNL şi PSD, nu-i pusese incă şeful, TVR a ţinut miercuri seară să-şi afirme independenţa. Drept pentru care Mihai Constantin, colaboratorul Rodicăi Culcer in enclava care e DEI, l-a contrazis pe premierul Călin Popescu Tăriceanu de-a lungul şi de-a latul unei ediţii speciale la fel de plictisitoare ca şi domnul Călin Popescu Tăriceanu. Contrazicerea şi-a avut rădăcina in poziţiile diferite asumate de cei doi convivi faţă de proaspăt publicatul Raport de ţară.

Călin Popescu Tăriceanu susţinea cu deosebită fermitate că Documentul nu trebuie abordat de Romănia ca un soi de Tablele Legii, aduse de Moise de la Dumnezeu, gata să dea cu ele in cap evreilor indărătnici. Premierul s-a străduit să convingă opinia publică de adevărul că, membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, Romănia işi poate permite să aibă obiecţii faţă de aserţiunile din Raport. Nu ştiu dacă domnul premier a reuşit să convingă opinia publică, mai ales dacă ne găndim că opinia publică, ocupată cu alte chestiuni, cum ar fi, de exemplu, cea a unui manelist care a tras cu pistolul inainte sau după o partidă de sex, nu s-a dat in vănt după o emisiune care dezbătea Raportul de ţară. Sigur e insă că pe domnul moderator n-a reuşit să-l convingă.

Domnul moderator o ţinea langa cu autoritatea necondiţionată a textului redactat de nişte oameni, unii dintre ei chiar prea oameni, dacă ne găndim la deja celebrul Franco Fratini, un pui de turturică din cuibul dubios al lui Silvio Berlusconi. Pentru domnul moderator, documentul emis de birocraţii de la Bruxelles, după ce-au biruit moţăiala siestei, se bucura de ipostaza unui Text sacru.

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 21 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 9 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

8°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°