Dincolo de bolboroselile despre indicatori macroeconomici, ruperea acordului cu FMI este un act de curaj al echipei conduse de premierul Tariceanu. Tarile puternice ale lumii nu permit nimanui sa le fixeze nivelurile deficitelor bugetare si nu sint dependente de OK-ul unui finantator sau altul. A venit momentul sa aflam daca ne permitem sa ne fixam singuri prioritatile. Daca da, atunci vom inregistra un pas important in maturitatea guvernarii, daca nu, ne vom cunoaste mai bine limitele si vom ramine dependenti de expertiza internationala.
Dar, pina la urma, ce este acest Fond Monetar International? FMI este o organizatie care imprumuta bani celor aflati la strimtoare si, ca orice banca, se ingrijeste sa poata recupera banii imprumutati, fixind anumite prioritati economice statelor pe care le imprumuta, monitorizind si evaluind totodata evolutia acestora. Fondul, despre el insusi, spune ca se vrea o organizatie care subsumeaza 184 de tari, care ajuta la stabilitatea financiara, promoveaza cresterea economica si lupta pentru scaderea saraciei. Asta pe scurt. Clientii preferati ai FMI sint tari precum Kenia, Honduras si Bolivia, tari care, ascultatoare, incearca sa invinga saracia.
Privirea ingrijorata a analistilor si tipatul alarmist al PSD in ceea ce priveste ruperea acordului cu FMI este de natura sa irite. Se spune ca e bine sa ai un acord cu FMI pentru ca avantajele sint sinergice si inseamna mai mult decit acordul propriu-zis. Printre cele mai invocate avantaje sint cele care tin de credibilitatea Romaniei pe plan extern, de ideea de a beneficia de expertiza din partea unei institutii prestigioase a globalizarii si cam atit. A beneficia de ghidare externa ajuta Romaniei atit timp cit clasa politica se arata incapabila sa gestioneze viata economica a societatii. Dar ce se intimpla atunci cind administratia romaneasca se arata incapabila
