În cei doi ani de când se aplică programul guvernamental de sprijinire a tinerilor întreprinzători s-au înfiinţat 219 SRL-D-uri
La nivelul judeţului Braşov, au fost înfiinţate 219 SRL-D-uri în cei doi ani de aplicare a programului de sprijinire a tinerilor antreprenori. Cu acest număr, Braşovul se află pe locul trei, după Bucureşti, cu 513 societăţi debutante înfiinţate, şi Cluj, cu un număr de 446 SRL-D-uri, ne-a declarat Dan Bordei, directorul executiv al Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (OTIMM) Braşov. Acesta a mai spus că alte şase firme debutante „sunt pe flux”, adică urmează să fie înfiinţate, după parcurgerea tuturor procedurilor. Cei mai mulţi antreprenori debutanţi au ales ca domenii de activitate „întreţinerea şi reparaţia autovehiculelor”, „Lucrări de construcţii”, „fabricarea de pâine, produse de panificaţie şi patiserie”, „restaurante”, „comerţ cu amănuntul”, „transporturi” şi „coafură şi cosmetică”.
Anul trecut au fost depuse 95 de dosare de finanţare, din care au fost admise 60 de dosare, valoarea totală a proiectelor fiind de 6,837 milioane de lei, din care alocarea financiară nerambursabilă se ridica la 2,334 milioane de lei. „Ei au propus 221 de locuri de muncă”, mai spune Bordei, care a precizat că opt proiecte au fost finalizate.
Din cele 53 de dosare depuse anul acesta pentru obţinerea finanţării au fost deja admise 33 de dosare, în valoare totală de 4,150 milioane de lei, din care valoarea alocării financiare nerambursabile este de 1,279 milioane de lei. Patru din acestea au fost deja semnate, restul aflându-se la CEC Bank, pentru finanţare. Restul de 20 de dosare sunt în curs de evaluare, a mai spus sursa citată. Înmatriculările de societăţi debutante continuă până la finalizarea sumei de 21 de milioane de lei, prevăzută de Guvern pentru program în acest an.
Cheltu