Brazilianul Eric se află la cel mai bun sezon al său în campionatul românesc. Transferul la Pandurii a fost unul de bun augur, Eric reuşind să îşi ducă noua echipă în grupele Euroap League şi să o menţină aproape de vârful Ligii I prin golurile şi prin pasele sale decisive. Pentru că Eric nu este numai un golgheter autentic, cu reuşite incredibile - vă amintiţi desigur golul cu Fiorentina -, ci şi un pasator desăvârşit. 11 goluri şi 9 pase decisive. Este cel mai bun sezon al brazilianului în Liga I, după cel din 2010-2011, când marcase de 9 ori şi reuşise 6 assist-uri după 19 etape.
Următorul jucător în topul eficienţă este Budescu (Astra), un golgheter pur-sânge, cu 10 goluri marcate în Liga I până acum, dar şi cu patru pase decisive! Spre deosebire de Eric, atacantul Astrei are partide în care este complet pe dinafară, aşa cum s-a întâmplat şi în partida cu Steaua, de la Giurgiu (1-1), după ce în Ghencea reuşise să marcheze singurul gol al echipe sale la 3-1 pentru roş-albaştri.
Interesant este faptul cî golgheterul campionatului în acest moment, Antal, care a înscris de 12 ori în 19 etape, nu a reuşit nicio pasă decisivă!
Primul stelist în clasamentul nostru este abia pe locul 9, iar acesta este atacantul de careu Piovaccari, cu 6 goluri şi două assist-uri! În topul assist-urilor îl găsim pe locul doi, după Eric, pe Bourceanu, cu şase pase de gol până acum.
Eric după 19 etape în sezoanele precedente
2012/13 (Gaz Metan): 2 goluri, 1 asist
2010/11 (Gaz Metan): 9 goluri, 6 asisturi
2009/10 (Gaz Metan): 3 goluri, 3 asisturi
2008/09 (Gaz Metan): 0 goluri, 1 asist
Top eficienţă
1. Eric (Pandurii) 20 puncte (11 goluri+9 asisturi)
2. Budescu (Astra) 14 (10+4)
3. Antal (SC Vaslui) 12 (12+0)
4. Younes (Petrolul) 10 (9+1)
5. Székely (ACS Poli) 9 (9+0)
6. Golubović (Ceahlăul)