Reprezentativa României are programat astăzi, pe Național Arena, un meci de pregătire în compania selecționatei Trinidad Tiobago. Presa sportivă din bătătura natală și adiționalii fenomenului tratează evenimentul cu maximă discreție. Motivul unei astfel de abordări nu-i greu de intuit. Băieții de performanță grea în jurnalismul sportiv nu-și risipesc talentul în teme minore. Și nu-și cheltuiesc ei competența care-i inundă din cap până-n picioare atunci când au de-a face cu fotbaliști de Trinidad Tobago, altfel niște amatori de proveniență minoră. Dacă federația ar fi reușit să angajeze un meci de pregătire cu niște adversari capabili să ne calce în picioare, altfel ar fi stat lucrurile. Fiindcă atunci ar fi fost activată înjurătura maximă la adresa celor care, doar fiincă nu vor, nu alcătuiesc o națională a României care să fie cel puțin mondială.

Pot fi de acord, fără să fac nici un efort, că selecționata Trinidad Tobago reprezintă un partener de antrenament extrem de amical. Dar nu cred că antrenamentul pe care și-l propune astăzi naționala noastră poate fi tratat atât de lejer. Pentru că nici noi nu suntem cine știe ce zmei. Pentru că și noi ne străduim să încropim o națională cât de cât competitivă dintr-un fotbal cel puțin mediocru. Și foarte prost gospodărit. De aceea cred că tratarea de foarte sus a naționalei Trinidad Tobago, fără să privim spre propriile metehne, nu acuză decât o fudulie păguboasă.

Sâmbătă am urmărit finala Cupei României. Meci frumos. De fotbal. S-au bucurat în final ploieștenii. Clujenii au rămas în tristețea unui an competițional sub pretențiile suporterilor locali. Neutrii, printre care m-am numărat și eu, aveau o altă observație. Doar patru fotbaliști români au fost titularii finalei de sâmbătă. Cam aceasta ar fi oferta pentru națională a celor două echipe.

Craiova și Timișoara nu mai pot oferi nim